Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Șoferi depistați circulând prin Focșani deși consumaseră COCAINĂ și cannabis

Polițiștii Biroului Rutier Focșani au depistat în trafic, ieri, un bărbat din municipiul Focșani aflat sub influența substanțelor psihoactive.

La data de 19 aprilie a.c., polițiștii Biroului Rutier au depistat un bărbat de 26 de ani, din municipiul Focșani, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din municipiul Focșani.

Întrucât conducătorul auto manifesta un comportament suspect, fiind incoerent în mișcări și vorbire, a fost condus la spital, iar testul preliminar efectuat a reieșit pozitiv pentru consumul de cannabis și cocaină.

Ulterior, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a prezenței substanţelor psihoactive.

În cursul nopții, în jurul orei 01.15, polițiștii Biroului de Ordine Publică au depistat un bărbat, de 32 de ani, din municipiul Galați, în timp ce conducea un autoturism pe strada Maior Gheorghe Pastia iar în urma efectuării unui test preliminar, a reieșit pozitiv la substanța THC, cannabis. Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

***

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea reiterează faptul că substanțele psihoactive influențează comportamentul conducătorului auto, afectează capacitatea de a conduce, diminuează reflexele, acesta nemaiputând fi stăpân pe propriile mișcări și evita obstacolele apărute în cale.

De asemenea, conducătorul auto care a consumat substanțe psihoactive poate deveni agresiv, trecând ușor de la o stare calmă la una de nervozitate, de cele mai multe ori finalitatea fiind producerea unui accident rutier, uneori cu consecințe deosebit de grave.

Legislația rutieră incriminează ’’conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe’’ în articolul 336, alin. 2 din Codul Penal.

Tot ieri, 19 aprilie, în jurul orei 19.15, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Gugești au depistat în trafic, pe DJ 202 E, în localitatea Bordești, un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat, de 39 de ani, din comuna Tâmboești care nu deținea permis de conducerea pentru nicio categorie de vehicule.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Comunicat IPJ Vrancea din 20 aprilie 2021

Foto cu rol informativ, sursa: www.pressalert.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?