Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Bugetul municipiului Adjud a fost lansat în dezbatere publică

Bugetul municipiului Adjud a fost lansat în dezbatere publică, iar ieri a avut loc o întâlnire pe această temă în Sala de Festivități a Colegiului Național ”Emil Botta”. Municipalitatea a prezentat proiectul de buget general al UAT Adjud și listele de investiții cu finanțare de la bugetul local și cu finanțare integrală sau parțială din venituri proprii și subvenții pentru anul 2021.

Astfel, bugetul general al Municipiului Adjud iniţial pentru anul 2021 prevede venituri totale de 102.212,05 mii lei şi cheltuieli totale de 109.167,93 mii lei. Veniturile proprii sunt estimate la 46 de milioane de lei, din care secţiunea de  funcţionare este de aproape 31 milioane de lei, iar pentru secţiunea de dezvoltare a fost alocată suma de 15,2 milioane lei. Pentru capitolul cheltuieli a fost alocată suma de 51,2 milioane lei, din care pentru secţiunea de  funcţionare a fost alocată suma de aproximativ 31 milioane lei, iar pentru secţiunea de dezvoltare a fost alocată suma de 20,4 milioane.

Dezbaterea publică este organizată în conformitate cu Legea nr. 52/2003 privind tranparența decizională  în administrația publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare și cu prevederile Legii nr. 273/2006, privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare.

Bugetul general al Municipiului Adjud va fi supus analizei și avizării Consiliului Local al Municipiul Adjud în ședința ordinară din 22 aprilie 2021.

Textul complet al proiectului de hotărâre, însoțit de Expunere de motive a Primarului Municipiului Adjud și Raportul de Specialitate al Direcției Economice, poate fi vizualizat accesând linkul – https://adjud.ro/assets/img/2021/04/pr-buget_Redacted.pdf

Prezentarea bugetului Municipiului Adjud pentru anul 2021 poate fi vizualizată linkul – https://adjud.ro/assets/img/2021/04/Prezentare-buget.pdf

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?