Anchetă finalizată rapid în cazul gălățenilor acuzați că au încercat să înșele mai multe persoane din Vrancea prin metoda „Covid 19”. Faptele au fost comise de aceștia între ianuarie – februarie anul acesta, iar în martie în cauză au fost arestate preventiv inițial trei persoane, pentru ca în judecată să fie trimiși doi inculpați, aflați în continuare în spatele gratiilor.
Metoda de înșelăciune a fost pusă la cale de unul dintre inculpați, care, în timp ce se afla în Penitenciarul Galați unde executa o pedeapsă de 16 ani, a apelat mai multe numere de telefonie fixă și mobilă, încercând să îi convingă pe cei care îi răspundeau la celălalt capăt al firului să îi remită diferite sume de bani, motivând că membri ai familiei acestora, diagnosticați cu Covid, au nevoie urgentă aparate medicale. Sumele erau diferite de la caz la caz, părților vătămate fiindu-le solicitate de la 5.000 de euro și până la 12.500 de euro.
Dintre cei cinci vrânceni apelați de inculpat, unul singur a crezut povestea, în condițiile în care avea într-adevăr o rudă internată în spital, așa că a fost de acord să dea 1.000 de lei. Banii au fost ridicați de cel de-al doilea inculpat, care s-a deplasat la domiciliul părții vătămate cu o mașină, iar jumătate din sumă i-a înmânat-o soției primului inculpat.