Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Administrator de firmă din Focșani judecat pentru evaziune fiscală și bancrută frauduloasă

Un focșănean de 33 de ani este acuzat că, în calitate de administrator de firmă, a cam nesocotit prevederile legale în vigoare și a „reușit” să se sustragă de la plata unor contribuții datorate statului. Acesta este acuzat totodată de procurori că, după ce societatea pe care o administra a intrat în insolvență, a acționat pentru a-i frauda pe creditori. Faptele datează din perioada 2015 – 2016, focșăneanul fiind trimis în judecată săptămâna trecută pentru evaziune fiscală și bancrută frauduloasă. Astfel, bărbatul este acuzat că, între lunile februarie – martie 2016 nu a înregistrat în contabilitate câteva facturi, consecința fiind aceea că s-a sustras de la plata a peste 2.500 lei datorați statului, plus alți aproximativ 800 de lei impozit pe venit.

În ceea ce privește acuzația de bancrută frauduloasă, fapta ar fi fost comisă începând cu finele lunii octombrie 2015 și până în martie 2016, când focșăneanul a emis către o societate care în acte era administrată de o altă persoană, dar pe care el însuși ar fi administrat-o, aproximativ 50 de facturi, multe dintre ele inclusiv după deschiderea procedurii insolvenței, pentru a ascunde parte din bunuri. Anchetatorii au reținut că acesta a acționat în acest mod pentru a frauda creditorii, prin diminuarea aparentă a valorii activelor, dar și prin înstrăinarea activelor necorporale. În timpul anchetei, bărbatul nu a recunoscut că ar fi intenționat să încălce legea, însă nici nu a achitat vreun leu din prejudiciul reținut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?