Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Jumătate dintre medicii de familie vrânceni vor să preia vaccinarea împotriva Covid 19

Aproape jumătate dintre medicii de familie vrânceni și-au exprimat acordul pentru desfășurarea activității de vaccinare în cadrul cabinetelor. Conducerea DSP Vrancea a arătat, ieri, la ședința reunită a Grupului de suport tehnic ,,Covid-19” și Nucleul Județean de coordonare a activității de vaccinare, că și-au exprimat acordul 68 de medici de familie din cei 138. Directorul adjunct Janina Lazăr a precizat că, pentru județul Vrancea vor fi alocate începând cu data de 13 aprilie, încă 3 fluxuri de vaccinare cu vaccinul Pfizer, acestea urmând a fi alocate  către centrele de vaccinare din Focșani, Odobești și Dumitrești, în acest din urmă caz, doar în situația în care echipa de medici va fi completă. Campania de vaccinare în cabinetele medicilor de familie ar urma să înceapă după finalizarea unei analize de către Ministerul Sănătății. Potrivit medicului Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID, vaccinarea se va face cu vaccin de la Johnson&Johnson și, probabil, AstraZeneca. Cred că spre sfârșitul lunii aprilie, începutul lunii mai, vom începe vaccinarea și în cabinetele medicilor de familie, în mod deosbit cu vaccin de la Johnson&Johnson și foarte probabil și AstraZeneca, fără să mai existe posibilitatea de programare în platformă. Medicii de familie își vor evalua persoanele pe care le au în evidență și le vor programa, a spus Valeriu Gheorghiță la Digi24.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?