Consiliul Județean Vrancea, ca membru al Adunării Regiunilor Europene (ARE) încă din anul 2001, va organiza sesiunea plenară de toamnă a Rețelei Regionale a Tinerilor, în perioada 18-20 noiembrie 2016. Evenimentul va avea loc la Focșani, la sediul Consiliului Județean Vrancea.
Pe parcursul celor 3 zile, tineri din Norvegia, Suedia, Polonia, Croația, Ungaria, Belgia, Estonia, Germania se vor întâlni în Sala Mare de ședințe a Consiliului Județean Vrancea, pentru a dezbate viitorul acestei rețele, modalitatea funcționării acesteia într-un mod mai eficient, precum și întărirea legăturilor de lucru cu Adunarea Regiunilor Europene. Cu această ocazie, în data de 18 noiembrie, reprezentanți ai Consiliului Județean al Elevilor Vrancea și ai Consiliului Local al Tinerilor, precum și tineri voluntari din cadrul Bibliotecii Județene „Duiliu Zamfirescu” din Focșani, vor discuta cu omologii lor din Europa cu privire la posibile colaborări între structurile de tineret din județul Vrancea și structuri similare din Europa. „Precizăm că în programul reprezentanților Rețelei Regionale a Tinerilor din cadrul Adunării Regiunilor Europene a fost inclusă sâmbătă, 19 noiembrie, o vizită la mausoleele ce fac parte din proiectul Consiliului Județean Vrancea „Drumul de Glorie al Armatei Române în Primul Război Mondial”, având în vedere și contextul celebrării la nivel european a Centenarului Primului Război Mondial”, se arată într-un comunicat remis presei de Consiliul Județean Vrancea.
Rețeaua Regională a Tinerilor din cadrul Adunării Regiunilor Europene a fost înființată în anul 2008 și reprezintă o platformă a parlamentelor, consiliilor și organizațiilor tinerilor la nivel regional din întreaga rețea a țărilor membre ARE. Această rețea oferă șansa tuturor tinerilor din diverse regiuni cu vârste cuprinse între 15 și 30 de ani de a crea o voce colectivă cu privire la politicile pentru tineri din Europa. Obiectivele principale ale Rețelei Regionale a Tinerilor (YRN) sunt networking-ul, influențarea politicilor pentru tineri, schimbul de bune practici și promovarea guvernării durabile.
Vrancea este una dintre cele mai active regiuni membre ARE, Consiliul Județean primind mai multe premii prin care îi este recunoscută contribuția. În anul 2007, Consiliul Județean Vrancea a primit premiul „Cea mai prietenoasă regiune europeană pentru tineri”, gala având loc pe dată de 7 noiembrie în cadrul Adunării Generale ARE de la Udine, Italia. Președintelui Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, i-a fost înmânat premiul de către Ricardo Illy, președintele de la acea dată a Asociației Regiunilor Europene (ARE). În cadrul evenimentului de la Udine, președintele Consiliului Județean Vrancea a avut și o întâlnire privată cu președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso.
În cadrul Adunării Generale ARE din 2010, care a avut loc la Istanbul, Consiliul Județean Vrancea a primit mențiunea specială „Communicating Europe 2010”, județul Vrancea fiind singură regiune membră ARE care a primit un premiu special în cadrul acestui eveniment. Mențiunea specială a fost acordată pentru implementarea proiectului „Identitatea ta – o șansă pentru drepturi egale”. La Istanbul, membrii juriului au arătat că implementarea proiectului a determinat o creștere a integrării romilor din județul Vrancea. Proiectul „Identitatea ta – o șansă pentru drepturi egale” a fost desemnat câștigător și în cadrul competiției europene de proiecte „European Social Innovation”, inițiată de Rețeaua Euclid cu suportul Comisiei Europene.
În 2011, Consiliul Județean Vrancea a primit certificatul special al Asociației Regiunilor Europene pentru proiectul „Locuințe protejate pentru tinerii cu dizabilități”. Certificatul special a venit că urmare a proiectelor derulate de Consiliul Județean Vrancea în cadrul competiției „Cea mai prietenoasă regiune europeană pentru tineri” 2011. Subiectul competiției din acel an a fost „Incluziunea socială a tinerilor cu dizabilități”. Vrancea a fost singură regiune din ARE care a primit această distincție.