Prelungirea stării de alertă a adus şi modificarea intervalului de limitare a deplasărilor doar din motive justificate, la orele 22:00-05:00.
În contextul epidemiologic actual, recomandăm în continuare tuturor cetăţenilor să nu se expună la riscuri, să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție în toate spațiile publice închise și deschise, precum și să respecte interdicțiile cu privire la evenimentele private și cu privire la deplasarea/libera circulație.
Prin adoptarea Hotărârii de Guvern cu nr. 293 din 10 martie 2021, a fost prelungită starea de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 martie 2021, precum și reiterate măsurile care se aplică pe durata acesteia, cu scopul prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-19. Astfel, intervalul în care se aplică restricția privind deplasarea/libera circulație doar sub justificarea celor patru motive enunțate legal, este aplicabil începând cu această noapte. (Anexa 3, art. 2, alin.2)
Reamintim motivele și condițiile în care este permisă deplasarea în intervalul restricționat:
Anexa 3 la H.G. nr. 293 din 10 martie 2021.
Art. 2, alin. (1), pct. 2: în toate localitățile se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22:00—5:00, cu următoarele excepții:
- a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
- b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
- c) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
- d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie;
Art. 2, alin. (2): Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, prevăzut la alin. (1) pct. 2 lit. a), persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere.
Art. 2, alin. (3): Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, prevăzut la alin. (1) pct. 2 lit. b)—d), persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
Art. 2, alin. (4): Declarația pe propria răspundere, prevăzută la alin. (2) și (3), trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.
Vă amintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.
Pentru mai multe aspecte referitoare la restul prevederilor legale aplicabile în perioada stării de alertă, puteţi accesa link-ul: https://stirioficiale.ro/hotarari/hg-293-2021-privind-prelungirea-starii-de-alerta-pe-teritoriul-romaniei-incepand-cu-data-de-14-martie-2021
În ultimele 24 ore, forțele de ordine și reprezentanții instituțiilor abilitate au acţionat pentru verificarea respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, precum și pentru prevenirea şi limitarea infectării cu virusul Covid-19.
Au fost desfășurate 9 acţiuni punctuale (dintre care 5 organizate independent de către poliţişti, 2 organizate cu IJJ Vrancea şi 2 cu alte structuri).
În cadrul activităților au fost verificate aproximativ 1500 de persoane, precum și 97 de autovehicule, dintre care 46 de mijloace de transport în comun*.
Au fost verificate 147 de societăți comerciale, în cadrul a 154 de obiective/locaţii*, unde poliţiştii şi reprezentaţii celoralte structuri cu care s-a acţionat în sistem integrat au transmis reprezentanţilor tuturor agenţilor comerciali și centrelor comerciale verificate să ia măsuri pentru respectarea normelor de prevenire a infectării și combatere a răspândirii coronavirusului, a programului și modului de organizare, în funcție de specificul activității comerciale desfășurate.
Ca urmare a abaterilor constatate, forțele de ordine au aplicat 163 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 10 000 lei, după cum urmează:
-141 de sancţiuni, au fost aplicate ca urmare a nerespectării măsurilor de protecţie individuală;
-20 de sancţiuni, persoanelor identificate că nu au respectat restricţiile privind deplasarea/libera circulaţie.
-2 sancţiuni, persoanelor identificate că nu au respectat măsura carantinei.
Vom fi în continuare la datorie, în toate zonele judeţului. În situația în care vor fi constatate abateri de la lege, acestea nu vor fi tolerate, ci vor fi sancționate conform legislatiei în vigoare, în funcție de fiecare faptă în parte.
COMUNICAT DE PRESĂ al IPJ Vrancea, 14 martie 2021