Cunoscută ca ”regină a florilor de toamnă”, crizantema este una dintre principalele specii floricole, cu o varietate foarte mare de forme și culori și cu posibilități largi de cultură. Genul Chrysanthemum face parte din familia Compositae și este originar din Asia, Europa și Africa, notează prof. dr. Elena Șelaru, în volumul ”Cultura florilor de grădină”. Numele său este de origine greacă, ”chrysos” însemnând ”aur” și ”anthemon” însemnând ”floare”, făcând astfel trimitere la frumusețea sa deosebită, asemănătoare unei ploi de aur. Crizantemele, flori ale culturii asiatice, sunt disputate între China și Japonia, fiecare țară având propriile legende care să ateste originea lor.
Astfel, potrivit unei vechi povești chinezești, după cum arată dr. Liana Monica Deac, într-un articol publicat pe site-ul oficial al ziarului Făclia, Keu Tze Tung a fost nevoit să fugă în Valea Crizantemelor, după ce ofensase un împărat. Aici, pentru a-și potoli setea, a băut roua de pe petalele crizantemelor, devenind, în acest fel, nemuritor. În credința budistă, acest dar al zeilor se explică prin faptul că, înainte de a bea rouă, Tung scrisese un text sacru pe petalele crizantemelor din vale, notează site-ul dacicool.ro.
O altă legendă chinezească ne spune că acum 3.000 de ani, un împărat, speriat de faptul că îmbătrânea, a aflat că pe Insula Libelulei, din Marea Soarelui Răsare (Japonia), creștea o plantă fermecată care îi putea aduce tinerețea veșnică, dar care nu putea fi culeasă decât de cei foarte tineri. Așa că împăratul trimise acolo 12 flăcăi și 12 fecioare. Ajunși acolo cu greu, după o călătorie în care au întâmpinat mari greutăți, tinerii nu au găsit nicio plantă fermecată, și niciun locuitori, așa că au decis să se stabilească aici, alegând crizantema, pe care o aduseseră cu ei, ca simbol al națiunii lor.
Supranumită ”floarea Orientului” sau ”floarea vieții”, crizantema este una dintre cele mai prețioase flori, dar și una dintre cele mai grațioase plante chinezești, statut pe care îl împărtășește cu orhideea, bambusul și prunul chinezesc (”ume”). Potrivit unei vechi zicale din China, cei ce doresc să fie fericiți toată viața, trebuie să cultive crizanteme, aceste flori fiind asociate cu vârsta înaintată, dar și cu înțelepciunea. Primul cultivator de crizanteme menționat documentar a fost Tao Yanming (anul 400), iar după moartea sa, orașul său a primit numele de ”Juxian”, însemnând ”orașul crizantemelor”.
Pe de altă parte, japonezii au și ei propriile legende legate de crizantemă. Se spune că, la începutul lumii, erau mulți zei în cer, așa încât o parte dintre ei au fost trimiși pe Pământ, printre care și zeul Izanagi cu zeița Izanami. Aceasta a creat aici mai mulți zei, dar a murit atunci când a creat zeul focului. Zeul Izanagi a făcut tot posibilul pentru a o readuce la viață, dar nu a reușit. A mers atunci la râu, pentru a se scălda în apa lui purificatoare, dar aici, hainele pe care le-a dat jos s-au transformat, la atingerea pământului, în 12 zei, iar brățările, în flori superbe: una dintre ele s-a transformat în iris, o alta în lotus, iar lanțul de la gât — într-o crizantemă aurie. Iată, deci, că potrivit legendei japoneze, istoricul crizantemei este legat, în mod simbolic, de cel al florii de iris. Mai mult decât atât, atât irisul cât și crizantema au rămas simboluri oficiale ale Japoniei.
Potrivit unei alte legende, există în Japonia un loc unde crizantema nu crește. Astfel, se face că, în orasul Himeji, trăia un nobil, într-un castel plin de comori. Nimeni nu avea voie să umble sau să facă curățenie aici, în afară de servitoarea sa, Okiku, al cărei nume înseamnă crizantemă. Într-o zi, aceasta a descoperit că lipsește una dintre cele zece farfurii din aur și pietre prețioase. A căutat-o peste tot, dar nereușind să o găsească și fiind înspăimântată de mânia stăpânului la aflarea acestei vești, Okiku s-a aruncat într-o fântână. Fantoma ei a continuat, însă, să vină, noapte de noapte, pentru a număra farfuriile. Îngrozit de fantomă și de plânsetele ei necontenite, nobilul a părăsit castelul, renunțând la toată averea. Locuitorii din Himeji au fost, însă, fericiți de plecarea acestuia, așa că au decis să o venereze pe Okiku, renunțând să mai cultive crizanteme în grădinile lor.
Crizantema, simbol al Japoniei, a fost preluată pe numeroase blazoane și a constituit primul drapel național. Ea a devenit și simbol al împăratului, fiind reprezentată cu 16 petale, asemenea Soarelui ce răsare. Desfășurarea ordonată a petalelor acestei flori era considerată a reprezenta perfecțiunea. A rămas emblemă imperială sub această reprezentare timp de un mileniu. În timpul războiului dinastiilor, care a început în 1357 și care a durat 55 de ani, războinicii din sud purtau în piept o crizantemă galbenă, ca simbol al curajului, notează site-ul lumeaflorilor.com. Și în prezent, cea mai înaltă distincție în Japonia este Ordinul Suprem al Crizantemei. Este regina florilor din arhipelagul japonez, simbol al păcii, al nobleței și al vieții îndelungate. În întreaga țară, au loc, toamna, numeroase evenimente și festivaluri dedicate acestei plante, ocazie cu care sunt expuse Kiku ningyo, niște păpuși ce reprezintă, la scara 1/1, personaje tradiționale îmbrăcate în crizanteme, potrivit site-ului www.stilcool.ro.
Potrivit legendelor creștine, însă, se spune că steaua care i-a condus pe Magi la Bethleem, arătându-le acestora locul în care se născuse Mântuitorul, s-a întrupat sub forma unei crizanteme aurii. De asemenea, o altă legendă creștină prezintă povestea unei fetițe, care, având mama foarte bolnavă, se ruga neîncetat Maicii Domnului, dăruindu-i o floare de crizantemă. Într-o noapte, însă, fetiței i-a apărut în vis Maica Domnului, care i-a spus că mama sa va mai trăi tot atâtea zile câte petale are și floarea pe care avea să i-o dăruiască. Fetița s-a trezit, s-a dus la floare și a constatat că are doar cinci petale, prin urmare viața mamei sale avea să se încheie după doar cinci zile. Fetița a început atunci să rupă fiecare petală în cât mai multe bucățele. Fecioara Maria i-a îndeplinit dorința fetiței, așa că mama sa a rămas alături de ea încă mulți ani. De atunci, se spune că florile de crizanteme au foarte multe petale, de mărimi și forme diferite, simbolizând dorința arzătoare a fetiței și bunătatea fără margini a iubitoarei Fecioare Maria, se arată pe site-ul lumeaflorilor.com.
Crizantema are o conotație pozitivă în țări precum Japonia, Statele Unite sau Australia, unde simbolizează sărbătoarea mamelor. Este floarea luminii și a soarelui, în Japonia, iar pentru chinezi, reprezintă, în general, odihna, liniștea, dar și viața senină, cu excepția crizantemei albe, care semnifică jelirea sau necazul. În multe țări europene, însă, este considerată o floare funerară, fiind folosită la înmormântări. În Occident, se obișnuiește ca, de Ziua Tuturor Sfinților (1 noiembrie), să se ducă crizanteme rudelor trecute la Domnul, semnificând, astfel, regretul față de persoanele decedate.
În general, în Europa se evită oferirea acestor flori cu ocazia unor sărbători cu caracter romantic sau a unor evenimente fericite din viața noastră, dar în țări precum SUA, Japonia sau China, aceste flori sunt primite cu zâmbetul pe buze. La români, însă, crizantemele roșii, numite și ”dumitrițe”, sunt asociate liniștii, împăcării, iertării, dar și tristeții. Românii le consideră ”florile Sfântului Dumitru”, celebrat de Biserica Ortodoxă la 26 octombrie.
Genul Chrysanthemum cuprinde peste 150 de specii anuale și perene. Unele dintre ele erau cunoscute încă din anul 1500 î.Hr., ca plante legumicole pentru consumul frunzelor. Adevărata expansiune a crizantemei ca floare a început în secolul al VIII-lea, în Japonia, unde, în timp, a devenit floare națională. A fost apoi adusă în Europa în 1608, de către olandezi, sub numele de Matricaria japonica, notează prof. dr. Florin Toma, în cartea ”Floricultură și artă florală”, dar neadaptându-se la condițiile specifice ale climatului olandez, a dispărut destul de repede. Cultura crizantemei a fost reluată, mai târziu, în 1789, de către francezi și în 1795, de către englezi, iar în România, primele referiri la crizantemă apar în anul 1750, sub denumirea de ”crizantema de toamnă”.
Dintre speciile anuale, cel mai frecvent întâlnite sunt Chrysanthemum carinatum și Chrysanthemum segetum. Acestea înfloresc vara și toamna, dar dispar la sosirea frigului. Crizantema este cultivată la scară largă pentru producerea florilor tăiate, cea mai cultivată specie fiind, în acest caz, Chrysanthemum hortorum. Florile, colorate variat, sunt reunite în calatidii de forme, mărimi și tipuri diferite: margarete, anemone, spider (păianjen), pompon, globuloase. Planta poate fi condusă cu una sau mai multe tulpini florale, iar fiecare tulpină poate fi condusă cu o singură inflorescență în vârf (crizantema standard sau unifloră) sau cu mai multe inflorescențe în vârf (crizantema crenguță, spray, buchet).
De foarte mare importanță într-o cultură de crizanteme sunt lucrările de tăiere, iar cea mai importantă dintre acestea, în vederea obținerii tipului de floare, este bobocitul. Astfel, pentru obținerea crizantemei standard, după lucrarea de bobocit se oprește pe plantă un singur boboc, cel principal sau unul secundar, dar care este cel mai bine plasat, restul fiind eliminați. Pentru obținerea crizantemei crenguță, însă, se elimină, prin această lucrare, bobocul principal și, opțional, o parte dintre bobocii laterali. Eliminarea bobocilor se face prin rupere, atunci când aceștia sunt suficient de mari pentru a putea fi apucați între degete, dar lucrarea trebuie repetată de mai multe ori, în funcție de particularitățile creșterii soiului.
Crizantema este o floare foarte îndrăgită, folosită în decorul grădinilor rustice, la amenajarea petelor florale, bordurilor, rondurilor, fie în grup, fie solitar. Majoritatea speciilor se utilizează și ca flori tăiate, ele având o durată lungă de viață într-un vas cu apă.
