După un eșec răsunător la toate alegerile la care s-a băgat în față anul trecut, Ion Ștefan – Grindă și-a completat declarația de avere ca simplu deputat liberal rămas pe dinafara ciolanului coaliției de guvernare. Nimeni nu poate ști cât de adevărate sunt datele frunizate de ex-ministrul Dezvoltării, dată fiind „eroarea” care s-a menținut ani de zile în privința grinzii de la casă, însă potrivit declarației semnate de acesta, perioada care a trecut a fost una în care mai mult a dat decât a luat. Nu, nu doar funcții, care de altfel nici nu apar pe declarația de avere, ci bani.
Astfel, în documentul completat în decembrie anul trecut, Ion Ștefan menționează că a acordat „în nume personal” nu mai puțin de 7 împrumuturi, unul de 100.000 de euro, iar alte șase – sume cuprinse între 50.000 și 240.000 de lei, în total 685.000 de lei. Pe lângă aceste sume, Grindă a cotizat serios și la campania electorală, cu 141.500 de lei.
Veniturile din 2019 nu au ajuns totuși să bată aceste sume astronomice, dat fiind că, potrivit declarației de avere, Ion Ștefan a încasat din Parlament doar 120.042 lei, plus 24.336 lei de la Ministerul Dezvoltării. La aceste venituri s-au adăugat cei 1.200 lei încasați din închirierea casei pe care o deține împreună cu familia fratelui său în comuna Holboca, Iași, plus 35.000 lei din dividende de la Balcanic Prod și 66.500 lei dividende de la Balanic Stretch.
Omul pare să stea însă cu fundul pe o comoară, de vreme ce are dividende neridicate în valoare de 4.913.845 lei de la Balcanic Prod, 1.003.722 lei de la Balcanic BOPP și 55.947 lei de la Balanic Stretch. Are totodată și bani în conturi – 200.000 de euro într-un cont curent, deschis în 2019, în care erau la început 300.000 de euro.
Întorcându-ne la banii acordați cu împrumut, Ion Ștefan a fost destul de secretos privind numele persoanelor care au apelat la generozitatea sa vremelnică. Însă, din ce reiese dintr-un document similar, completat de un apropiat de-al deputatului, 75.000 de lei au mers către Jan Florin Vasilache. Vasilache este finul nașului său Grindă, a beneficiat din plin și de un alt ajutor, atunci când însuși ministrul Agriculturii, Adrian Oroș, l-a luat pe cabinet drept consilier. Acum, Vasilache și-a completat o declarație de consilier județean, unde apare suma împrumutată pe 21 septembrie anul trecut, cu dată scadentă pe 21 martie anul acesta.