Centrul Åcolar pentru Educație Incluzivă (CSEI) „Elena Doamna” din Focșani a găzduit consfătuirea județeană a coordonatorilor școlari SNAC din județul Vrancea. La întâlnire au participat peste 80 de reprezentanți ai unităților de învățământ din județ, directori, directori adjuncți, consilieri educativi, consilieri școlari și profesori.
Acțiunea Comunitară este o activitate voluntară care unește unități de învățământ de masă cu școli speciale, azile și instituții de plasament într-un program clar, coerent și coordonat, care cuprinde activități educaționale periodice și creează un parteneriat de învățare între toți participanții. Acțiunea Comunitară îi implică pe elevi, care vor face vizite periodice la o școală specială sau instituții de protecție socială pentru a se întâlni cu copii și adulți și pentru a-i implica într-un program de activități, care va facilita procesul de dezvoltare educațională și integrarea socială între voluntari și beneficiari.
A fost prezentat raportul sintetic privind activitățile SNAC derulate în județul Vrancea în anul școlar 2015 – 2016 și planul de acțiune pentru anul școlar 2016-2017 la nivelul județului, urmând ca la nivelul fiecărei unități de învățământ implicate în implementarea strategiei să fie elaborat un plan anual de acțiune care să conțină obiectivele specifice, partenerii, activitățile concrete, strategiile de realizare și rezultatele așteptate. Au fost prezenți la întâlnirea de lucru și elevi voluntari de la Liceul de Arte „Gh. Tattarescu” Focșani (Pohrib Florina, Cruceanu George, Enea Teodora, Popa Ioana, Pîsu Elena, Pricope Narcisa, Rarinca Larisa, Pascovschi Sorina), care au desfășurat pe parcursul anului școlar trecut activități la CSEI „Elena Doamna”.
Astfel, au organizat Balul Bobocilor 2015, au participat la concursul național de dans „Împreună pentru viitor” și la concursul național „Mascota SNAC”. Aceștia au împărtășit din experiența personală, punând accent pe beneficiile activităților de voluntariat în dezvoltarea personală și relațională. „Voluntarul Mădălina Bouroș a prezentat programul educațional «Change Architects» dezvoltat de Design for Change și introdus în România de AllGrow, program care se adresează copiilor cu vârste între 10 și 18 ani. Programul oferă copiilor un cadru în care ei devin agenți activi de schimbare prin antreprenoriat social și implicare comunitară”, a transmis coordonatorul județean SNAC, profesoara Petronela Bernovici.