Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

Șeful Poliției Rutiere Vrancea: „Nu suntem plătiți în funcție de sancțiunile pe care le aplicăm sau de permisele pe care le reținem“


Acțiunea pe viteză a polițiștilor de la rutieră, începută joia trecută și continuată pe perioada weekend-ului, a făcut pietoni câteva sute de șoferi. În aceste zile, oamenii legii au acționat în trafic cu autospeciale inscripționate și neinscripționate, având montate pe ele aparate radar. 
Șeful Poliției Rutiere Vrancea, comisar șef Cătălin Stegărescu, a declarat că recordul la permise suspendate a fost înregistrat duminică. „Acțiunea începută joi pe DN2 E85 a continuat și în zilele de vineri, sâmbătă și duminică cu autospeciale inscripționate și neinscripționate având montate aparate radar de înregistrare a vitezei. Recordul l-am înregistrat în ziua de duminică. 95 permise de conducere au fost reținute la regimul de viteză, mai exact autoturisme care au circulat cu peste 50 km/h în zonele cu limitare de viteză și nu numai. Dacă ar fi să detaliem, vineri au fost reținute 24 de permise auto, sâmbătă 62, duminică 95, iar în cursul zilei de luni au fost reținute 31 de permise auto. Ca să vă dați seama de gravitatea situației, un număr așa de mare de permise reținute nu a mai existat. De regulă, în jur de 100 se rețin într-o lună întreagă”, a spus șeful Poliției Rutiere.
Comisarul șef Cătălin Stegărescu a precizat că aceste rezultate nu-i bucură pe polițiști, fiind o „pată neagră asupra Poliției Rutiere Vrancea”. „Acest lucru nu poate să ne bucure, deoarece nu suntem plătiți în funcție de sancțiunile pe care le aplicăm sau de permisele pe care le reținem, până la urmă numărul crescut al acestora este ca o pată neagră asupra Poliției Rutiere Vrancea, care este trasă la răspundere că nu-și face treaba. Au apărut multe comentarii după ce am acționat cu autospecialele neinscripționate, persoane care erau nemulțumite de acestea. Fiecare conducător auto ar trebui să știe că nu ne facem decât datoria și prin aceste acțiuni încercăm să prevenim accidente soldate cu pierderi de vieți omenești. Se știe că viteza este una din principalele cauze ale accidentelor grave, așadar, un conducător auto știe că la viteză extrem de mare, un impact înseamnă consecințe grave, iar respectarea regimului de viteză ar însemna diminuarea acestora”, ne-a spus șeful Poliției Rutiere Vrancea.

Acțiunile vor continua
 
Pentru prevenirea accidentelor rutiere grave, polițiștii vrânceni vor mai întreprinde acțiuni pe viteză excesivă, atât pe timp de zi cât și pe timp de noapte. Oamenii legii vor fi găsiți în trafic în special în zonele în care de regulă au loc evenimente rutiere grave. 
„Acțiunile cu autospecialele inscripționate și neinscripționate vor continua și în perioada următoare. Din experiență, am constatat că acolo unde avem amplasate autospeciale vizibile, inscripționate, conducătorii auto respectă limita de viteză legală, fiind atenționați de alți conducători de prezența echipajelor de poliție prin stațiile pe care le folosesc. Acolo unde consideră că nu mai sunt echipaje de poliție, nu mai respectă limita de viteză și tocmai în aceste zone vor fi întâmpinați de autospecialele neinscripționate care vor acționa și în mișcare. Prin acest mod de acțiune se poate constata direct respectarea regimului de viteză de către conducătorii auto doar în zona de acțiune a autospecialelor inscripționate. În lipsa acestora, aceștia circulă cu viteze foarte mari, expunându-se implicării în accidente de circulație cu consecințe extrem de grave, cum a fost cel de săptămâna trecută, soldat cu patru morți și trei răniți. Mulțumirea noastră ar fi ca toți conducătorii auto să respecte limita de viteză, doar așa nu vor avea pe conștiință oameni morți nevinovați”, ne-a mai spus comisarul șef Cătălin Stegărescu.

9 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?