Un condiment foarte popular în bucătăria românească, mărarul este utilizat din cele mai vechi timpuri ca un medicament cu multiple aplicații. Mărarul (Anethum graveolens) este o plantă din anuală, din familia Apiaceae din care fac parte și țelina, morcovul, pătrunjelul, leușteanul, feniculul, coriandrul, chimenul și chimionul. Este unica specie din genul Anethum. Originar din regiunea mediteraneană și sudul Rusiei, crește sălbatic printre lanurile de porumb în Spania, Portugalia și pe coasta Italiei. Este cultivat în Europa, America de Nord, America de Sud, Asia, Australia.
Mărarul este o plantă care rezistă la temperaturi scăzute, care se seamănă ușor, nu numai în grădini, dar și în ghivece. Crește până de la 80 la 150 cm cu tulpini subțiri și tubulare alternative, fin divizat, având frunze delicate, de culoare verde, albastru, de 10-20 cm în lungime. Florile sunt de culoare albă până la galben, simple sau compuse, grupate în umbrele mici cu diametru între 2-9 cm. Semințele, de culoare maro, sunt de 4-5 mm lungime și 1 mm grosime, ovale, ușor curbate, cu o suprafață longitudinal striată cu nervuri proeminente.
Recoltarea frunzelor verzi poate începe când plantele au 10-12 cm înălțime. Semințele se recoltează când sunt coapte, apoi sunt uscate într-un loc ferit de lumină, pentru ca substanțele lor chimice să rămână active. Ele sunt folosite la prepararea de infuzii, tablete, tincturi și pulberi. De asemenea, din ele se extrage un ulei esențial. Mărarul conține vitaminele: A, C și grupul B (B1, B2, B5, B6, B9) și minerale, precum: calciu, potasiu, sulf, fier, magneziu, fosfor, zinc și sodiu, potrivit sursei USDA Nutrient Database. O linguriță cu semințe de mărar conține mai mult calciu decât o cană de lapte.
Această plantă se poate consuma în întregime (frunzele, semințele și tulpina), preparatele pe bază de mărar fiind pulberea, tinctura, ceaiul, infuzia, vinul și uleiul.
În gastronomie frunzele tinere au o utilizare largă, pentru aromatizarea diverselor preparate, precum supe, sosuri, salate, murături, borș, pește, pe care le face mai digerabile și le intensifică gustul. Semințele sunt folosite la prepararea lichiorurilor și a gemurilor. Printre proprietățile mărarului, se regăsesc și cele: stomahice, digestive, carminativ, antispastic, diuretic, anti-inflamator și calmant (inducerea unui somn liniștit). Bogat în potasiu, sodiu și sulf, mărarul este un foarte bun diuretic. Ameliorează anxietatea și epuizarea nervoasă, insomia, tulburările digestive și ajută la întărirea unghiilor. Un consum constant al mărarului duce la reducerea colesterolului rău.
Frunzele și semințele mărarului au o cantitate însemnată de ulei volatil, bogat în anetol și carvonă, între 40-60%, (un puternic antioxidant specific și dafinului și chimenului). Aceste componente conferă plantei cu un puternic efect anti-cancerigen și un efect pozitiv asupra respirației. Folosit în îngrijirea dentiției, curăță în profunzime dinții și gingiile, reușind să oprească proliferarea bacteriilor responsabile de infecțiile gingivale și de formarea cariilor. De asemenea, mărarul este recomandat persoanelor care au sensibilitate dentară, mestecarea frunzelor de mărar putând calma durerile. Uleiul de mărar utilizat în combinații cu alte uleiuri, sau diluat cu apă, este un remediu intern pentru flatulență în cazul sugarilor.
Frunzele conțin cantități mici de estrogen, hormonul feminin care ajută la creșterea naturală a sânilor și menținerea mâinilor frumoase. Frunzele, care au eficiență maximă atunci când sunt utilizate în stare proaspătă, se folosesc și la prepararea de cataplasme și comprese ce pot fi folosite pentru vindecarea infecțiilor. Infuzia din semințele de mărar este folosită pentru a opri sughițul, durerile de cap, tusea la copii, stimulează lactația, ajută la eliminarea gazelor intestinale și la diminuarea crampelelor și are acțiune de antiseptic intestinal. Sucul obținut din frunze proaspete stimulează activitatea rinichilor, previne și combate calculii, cistitele și infecțiile renale.
Uleiul volatil conținut de semințe este antibacterian, ceea ce le recomandă în afecțiuni, precum aerofagie, astm (bronșic), tulburări nervoase, impotență, amenoree, anorexie, boli ale căilor urinare, boli de inimă, dureri menstruale, insomnie, balonări. Cercetările au demonstrat și că uleiul esențial are proprietăți antibacteriene, inhibând creșterea bacteriilor intestinale, potrivit site-ului. Uleiul masat pe piele poate opri senzația de greață, el, însă, este contraindicat în timpul sarcinii și alăptării.
