Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

Hossu, despre Legea salarizării: Este o lege proastă


Legea privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice este una proastă și trebuie lucrat mai mult pentru a face o lege adecvată, susține Bogdan Hossu (FOTO), președintele Confederației Naționale Sindicale „Cartel Alfa”. „În continuare sunt excluse entități, în mod nejustificat, precum BNR, ASF, etc. Baza 1 este prevăzută la 1.625 lei, deci datorită creșterii salariului minim la 2.000 lei, primele 41 de clase sunt comprimate; de aici și încercarea prin studiu a acestui guvern de a îngheța salariul minim garantat în plată pe economie. În practică, se va continua apariția aplicării neunitare, deoarece Ministerul Muncii nu își asumă aplicarea printr-o metodologie unitară, aplicarea atât în gestiune cât și la control este lăsată la nivel de ministere, deci a interpretării personale a unor persoane de la departamentele de resurse umane”, afirmă Bogdan Hossu, comentând proiectul de lege de salarizare unică bugetară.
Acesta declară că proiectul de lege generează ambiguitate pentru că se dau creșteri procentuale, care vor genera „interpretări personale”, în loc să se dea câte o grila clară pentru fiecare an de aplicare. Președintele CNS „Cartel Alfa” precizează, totodată, că se scade valoarea sporurilor pe persoană la 25%, plus sporurile de performanță. „Sporurile de performanță sunt lăsate să fie stabilite de către ordonatorul principal, deci se introduce un mecanism „mafiot” de performanță; criteriile de performanță specifice nu sunt definite sau clarificate, fiind lăsate, împreună cu procedura de stabilire, la latitudinea angajatorului (câți au calitatea, pregătirea de a face acest lucru?). Se introduce un spor de până la 30% pentru posturi greu ocupabile pentru 12 luni, posturi care nu se definesc și nu se spune ce se întâmplă după 12 luni (reluam procesul și astfel devine spor permanent)”, comentează liderul sindical.
Hossu mai susține că se acordă un spor de doctorat de 5.000 lei, o dată la obținere, fără specificația că doctoratul este pe domeniul în care activează. Legea mai conține și ambiguități în exprimare de tipul: „au dreptul” în loc de „i se aplica salariul de bază din funcția în care sunt numiți”, atrage atenția președintele Cartel Alfa.
Articolul integral pe http://bit.ly/2fRCiVM

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?