Trei minori, având vârste de 4, 6 și 13 ani, și doi polițiști s-au ales cu arsuri, iar un bărbat de 39 de ani a fost împușcat în picior de oamenii legii, după ce și-a incendiat locuința în noaptea de marți spre miercuri, în localitatea băcăuană Siret. Toți au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență. „Băiatul de 13 ani va fi trimis la o clinică din București, dată fiind gravitatea arsurilor, iar ceilalți au primit îngrijiri medicale”, a declarat pentru Agerpres Mirela Romaneș, purtător de cuvânt al SJU Bacău.
Piromanul dăduse foc la câteva lucruri din locuința în care se baricadase, ținându-i lângă el pe cei trei copii ai săi. Vecinii au dat alarma prin numărul unic de urgență 112. „Împreună cu polițiștii din comună și apoi cu echipajul ISU s-a încercat scoaterea minorilor din casă, dar bărbatul blocase intrările în locuință și pusese capcane în jurul ferestrelor. Prin ferestre, minorii de 4 și 6 ani au reușit să fie scoși din casă, moment în care piromanul a aruncat sticle incendiare asupra a doi polițiști. Aceștia s-au ales cu arsuri pe mâini și față de la flăcările declanșate instantaneu. Pentru salvarea celui de-al treilea copil, ținut de tatăl său, a fost necesar să fie tras un foc de armă în piciorul piromanului”, a indicat inspector principal Narcisa Butnaru, ofițer de relații publice la Inspectoratul de Poliție Județean Bacău.
Potrivit acestuia, piromanul nu a mărturisit încă de ce a vrut să moară, împreună cu copii săi, în incendiu. Cercetările în acest caz sunt continuate de procurori Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău.