Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Modificări la taxele și impozitele locale din Focșani

Consilierii locali focșăneni vor modifica regulile la calcularea și plata taxelor și impozitelor locale pentru acest an din cauza unei legi publicate anul trecut, după aprobarea hotărârii Consiliului Local referitoare la taxele și impozitele pentru 2021. Modificările la hotărârea Consiliului Local aprobată în 17 decembrie 2020 sunt prezentate într-un proiect de act normat pus în dezbatere publică. Prin acest proiect nu se modifică impozitele pe clădiri, terenuri sau mijloacele auto dar sunt vizate, în special, clădirile nerezidențiale ale persoanelor fizice. Astfel, în cazul impozitului și taxei pe clădirile nerezidențiale ale persoanelor fizice, care se calculează prin aplicarea unei cotei de impozitare de 0,50 % asupra valorii impozabile, se precizează că „în situația depunerii raportului de evaluare după primul termen de plată din anul de referință, acesta produce efecte începând cu data de 1 ianuarie a anului fiscal următor”.

O altă modificare este la articolul referitor la impozitarea suprafețelor nerezidențiale din clădirile cu destinație mixtă unde se adaugă un alineat nou. „În cazul clădirilor cu destinație mixtă, când proprietarul nu declară la organul fiscal suprafața folosită în scop nerezidențial, potrivit alin. (1) lit b), impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei de 0,3% asupra valorii impozabile determinate conform art. 457”, este completarea din proiectul actului normativ.

În cazul taxei pe clădiri se modifică termenul de plată. „Taxa pe clădiri și taxa pe teren se plătește lunar, până la data de 25 a lunii următoare fiecări luni din perioada de valabilitate a contractului în cazul contractelor de concesiune, închiriere, administrare ori folosință care se referă la o perioadă mai mică de un an și pentru cele cu valabilitate mai mare de un an, lunar pentru primele 6 luni din anul 2021 și până la 30 septembrie 2021 pentru perioad iulie-decembrie 2021”, se arată în proiect.

De asemenea, prin excepție de la prevederile menționate mai sus, „taxa pe clădiri și taxa pe care care se datorează, în temeiul unui contract de concesiune, închiriere, administrare ori folosință, încheiate după data de 1.07.2021, care se referă la perioade mai mari de un an titularul dreptului de concesiune, închiriere, administrare ori folosință are obligația depunerii unei declarații la organul fiscal local în termen de 30 zile de la data intrării în vigoare a contractului și datorează taxa pe clădir sau teren începând cu data de 1 ianuarie a anului următor”.

Nu în ultimul rând, pentru „scutirile de la plata impozitului/taxei pe clădiri, a impozitului/taxei pe teren, a impozitului pe mijloace de transport…în cazul persoanelor cu handicap temporar, care dețin un certificat de handicap revizuibil, se acordă începând cu data emiterii noului certificat de handicap, cu condiția ca acesta să aibă continuitate și să fie depus la organul fiscal local în termen de 45 zile”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?