Gabriela Firea comentează cererea DNA de începere a urmăririi penale pe numele fostului ministru al Mediului, Costel Alexe. „De la ministrul «Grindă», penele a evoluat la ministrul «Tablă»”, susține prim-vicepreședintele PSD. „În timp ce se plângea la TV de poluarea din București – dar nu făcea nimic concret ca ministru al mediului pentru a o combate -, Dl Costel Alexe se ocupa de treburi „personale”. Tot el și ai lui țipau peste tot: „fără penali în funcții publice”. Deci? Cum rămâne? De la ministrul „Grindă”, penele a evoluat la ministrul „Tablă”, scrie Firea pe Facebook.
Reacția vine după ce DNA a cerut să fie începută urmărirea penală față de un fost ministru, cercetat pentru luare de mită și instigare la delapidare. Potrivit unor surse judiciare, este vorba de Costel Alexe, fostul ministru al Mediului, în prezent președinte al Consiliului Județean Iași.
Potrivit anchetatorilor, în perioada martie-aprilie 2020, Alexe ar fi pretins de la managerul unui combinat siderurgic mai multe produse din tablă în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu referitoare la alocarea cu titlu gratuit către fabrica respectivă a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră și la monitorizarea măsurilor luate de această societate comercială pentru închiderea unui depozit de deșeuri neconforme.
Foloasele respective, în cantitate de 22 de tone (aproximativ 103.000 de lei), ar fi fost primite în datele de 23 aprilie 2020 și 07 iulie 2020, la punctul de lucru al unei societăți comerciale administrată de o rudă de-a sa, arată DNA. În prezent, fostul ministru al Mediului, actual președinte al Consiliului Județean Iași, beneficiază de prezumția de nevinovăție. (Sursa: Digi24)
Prim-vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu îi solicită lui Ludovic Orban să îi ceară demisia lui Costel Alexe, iar lui Klaus Iohannis să încuviințeze cererea DNA de începere a urmăririi penale, scrie Hotnews.
„PNL, o gașcă penală care – la adăpostul pandemiei – a devalizat bugetul. Conform DNA, Costel Alexe – PNL a luat șpagă în timp ce era ministru, când lumea era ținută în case (…) . USR+ să iasă public si să explice cum partidul “fără penali în funcții publice” s-a asociat la guvernare cu o formațiune coruptă ca PNL”, scrie prim-vicepreședintele PSD, într-un mesaj publicat pe Facebook.
Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut Parchetului General sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis pentru începerea urmăririi penale a fostului ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor Costel Alexe pentru luare de mită şi instigare la delapidare, arată AGERPRES.
Pe 20 noiembrie 2019, fostul ministru PNL Ion Ștefan „Grindă” a publicat pe pagina sa de Facebook o fotografie în care, a precizat el, se află „alături de colegul meu vrâncean din Guvernul Orban, Costel Alexe – ministrul Mediului, un prieten (…)”.