Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

Acţiunile poliţiştilor vrânceni pentru protejarea fondului silvic

          În urma activităţilor desfăşurate de poliţiştii vrânceni pe linia prevenirii și combaterii faptelor ilegale din domeniul silvic, au fost constatate 6 infracțiuni și au fost aplicate 24 de sancţiuni contravenționale, fiind confiscați peste 98 metri cub de material lemnos.

În perioada 03 – 09 decembrie a.c., polițiștii de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Focșani, ai Direcției Silvice Vrancea și ai ocoalelor silvice de regim au desfăşurat mai multe controale pe linia prevenirii şi combaterii faptelor ilegale asociate din exploatarea, transportul, deținerea, depozitarea, prelucrarea şi comercializarea materialelor lemnoase.

În urma celor 85 de controale, din care 67 desfășurate pe drumurile publice 4 în fondul forestier și 14 la depozite de material lemnos au fost constatate 6 infracțiuni prevăzute de Legea nr. 46/2008 rep. și au fost aplicate 24 de sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 actualizată – privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, în valoare de 48 000 lei.

Totodată, a fost dispusă măsura complementară a confiscării cantității de peste 98 m.c. de material lemnos, în valoare totală de 22 280 lei.

Comunicat IPJ Vrancea  din 11 decembrie 2020

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?