Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Artificiile, la control! Ce e legal și ce se pedepsește cu amendă sau ÎNCHISOARE

ACŢIUNEA „FOC DE ARTIFICII”

Poliţia Română a demarat, la data de 23 noiembrie 2020, acţiunea naţională „FOC DE ARTIFICII”, fiind continuate, și în acest an, activitățile pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice.

Astfel, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea efectuează verificări și controale, atât la societățile comerciale autorizate să desfășoare operaţiuni cu articole pirotehnice, cât și în zona piețelor, târgurilor sau complexelor comerciale.

Activitățile au scopul de a preveni și combate orice evenimente negative (răniri de persoane, incendii sau distrugeri de bunuri) generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deținerea, comercializarea, importul, depozitarea și folosirea articolelor pirotehnice de persoanele fizice și juridice în perioada sărbătorilor de iarnă 2020/2021. La nivelul judeţului Vrancea, sunt autorizate să efectueze operaţiuni de comercializare cu articole pirotehnice 6 societăţi comerciale iar 12 societăți comerciale sunt autorizate să efectueze jocuri cu articole pirotehnice de divertisment.

Regimul articolelor pirotehnice este reglementat de Legea nr 126/1995 republicată, H.G. nr 536/2002 şi H.G. nr 1102/2014. În conformitate cu prevederile Legii 126/1995 „persoanele care produc, deţin, transferă sau comercializează articole pirotehnice, precum şi persoanele care folosesc obiecte pirotehnice pentru scopuri tehnice, au obligaţia de a obţine autorizaţie din partea inspectoratului teritorial de muncă (…) și inspectoratului judeţean de poliţie pe raza cărora îşi desfăşoară activitatea, după caz.”

În conformitate cu prevederile art. 11 alin.1 din HG nr 536/2002 mod „articolele pirotehnice pot fi comercializate doar în spaţii destinate vânzării unor astfel de articole numai după obţinerea autorizaţiei de a le deţine şi comercializa din partea inspectoratului teritorial de muncă şi a inspectoratului de poliţie judeţean (…) şi după obţinerea acordului unităţii inspectoratului pentru situaţii de urgenţă în a cărei rază de competenţă funcţionează.”

Autorizarea se obţine numai la solicitarea celui interesat şi pe o perioadă determinată cu posibilitate de prelungire. Îndeplinirea activităţilor prevăzute în autorizaţie, prin intermediari neautorizaţi este interzisă. Vânzarea articolelor pirotehnice se face numai de către persoanele juridice autorizate în acest sens şi numai în locurile autorizate în condiţiile legii.

Spaţiile de comercializare a articolelor pirotehnice se vor amenaja în afara imobilelor, cu destinaţia de locuit, în condiţiile stabilite prin dispoziţiile legale în vigoare. Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articole pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului.

Se interzice folosirea articolelor pirotehnice în următoarele situaţii:

a) între orele 24.00 –06.00, cu excepţia perioadelor autorizate, precum şi a evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;

b) la o distanţă mai mică de 50 m de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 m faţă de cele cu peste 4 niveluri;

c) la o distanţă mai mică de 500 m de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze;

d) la o distanţă mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice şi petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;

e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanşe sau căderi de pietre;

f) pe drumurile publice deschise circulaţiei rutiere, pe aleile pietonale şi în spaţii deschise cu aglomerări de persoane;

g) la o distanţă mai mică de 500 m de păduri.

(3) Organizarea de jocuri cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile 3 şi 4 este permisă numai în condiţiile în care există acordul primăriei, al inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean sau, după caz, al municipiului Bucureşti şi avizul inspectoratului judeţean de poliţie, pe a cărui rază se execută jocurile respective.

Articolele pirotehnice de divertisment din categoria F1 pot fi puse la dispozitie pe piață numai persoanelor care au împlinit vârsta de 16 ani. Articolele pirotehnice de tip petardă, încadrate în categoria P1, apărute pe piața din România, nu sunt destinate a fi utilizate în scop de divertisment, folosirea acestora fiind permisă în cazuri deosebite, de persoanele aflate în pericol, pentru a îndepărta animale agresive sau sălbatice, de către fermieri sau de alte categorii profesionale ce utilizează astfel de articole pirotehnice în scop tehnic.

Articolele pirotehnice trebuie să aibă inscripţionate în limba română denumirea, categoria din care fac parte, instrucţiunile de folosire, termenul de garanţie, precum şi pericolele care apar la păstrarea, depozitarea, manipularea sau folosirea lor. Producătorul sau importatorul este obligat să elibereze cumpărătorului o declaraţie de conformitate pentru fiecare produs care se prezintă, la solicitare, organelor de control prevăzute în prezenta lege.

INFRACŢIUNI

În conformitate cu prevederile Legii 126/1995, republicată, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă următoarele fapte:

a) orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept;

b) comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani;

c) comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.

CONTRAVENŢII

Constituie contravenţii, printre altele, următoarele fapte şi se sancţionează cu amendă de la 1000 la 7500 lei :

-comercializarea de articolelor pirotehnice în alte locuri decât cele autorizate;

– neîndeplinirea condiţiilor legale privind inscripţionarea pe ambalajul articolelor pirotehnice, în limba română denumirea, categoria din care fac parte, instrucţiunile de folosire, termenul de garanţie, precum şi pericolele care apar la păstrarea, depozitarea, manipularea sau folosirea lor, în cazul comercializării acestora de către persoane juridice autorizate;

– tulburarea liniștii și ordinii publice prin folosirea necorespunzătoare scopului declarat a articolelor pirotehnice din categoria P1.

Sancţiunile contravenţionale cu amendă pot fi aplicate şi persoanelor juridice. În cazul persoanelor juridice, limitele minime şi maxime ale amenzilor se majorează cu 100%.

CUMPĂRAȚI ARTICOLE PIROTEHNICE DOAR DE LA PERSOANE FIZICE/JURIDICE AUTORIZATE

*petardele pot fi comercializate doar în spații destinate vânzării unor astfel de articole și numai după obținerea autorizației de deținere și comercializare.

SESIZAȚI POLIȚIA CÂND CONSTATAȚI CĂ SUNT VÂNDUTE ILEGAL ARTICOLE PIROTEHNICE

*comercializarea, fără drept, de articole pirotehnice constituie infracțiune și vă pune în pericol sănătatea și integritatea corporală.

ATENȚIE LA ETICHETĂ!

*la achiziționarea de articole pirotehnice verificați eticheta. Acestea să fie inscripționate în limba română! Este interzisă vânzarea către populație a articolelor pirotehnice din categoriile T/P/F2, T/P/F3, F 3, F4! Exemple articole pirotehnice care pot fi comercializate către public: steluțe; lumânări scânteietoare; jerbe cu scântei; minifacle; inele de foc; sateliți.

Biroul de presă al IPJ Vrancea, 7 decembrie 2020

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?