Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Fost comisar șef de la Poliția rutieră, condamnat la închisoare cu suspendare și muncă în folosul comunității

Un fost ofiţer de poliţie, care şi-a desfăşurat activitatea la Serviciul Poliţiei Rutiere, a fost condamnat de magistraţii Judecătoriei Focşani într-un dosar de furt, dosar în care iniţial procurorii au dat o soluţie de clasare. Fostul comisar şef a fost condamnat pentru săvârşirea a două infracţiuni, faptele sale având legatură cu furtul unor plăcuţe de înmatriculare chiar din sediul serviciului în care lucra. Pe lângă pedeapsa aplicată, fostul om al legii trebuie să facă şi muncă în folosul comunităţii.

«(…) condamnă pe inculpatul H (…) A (…) Ş (…), : – la o pedeapsă de 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la furt (…), la o pedeapsă de 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la sustragerea sau distrugerea de inscrisuri (…) stabileste pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare, sporită cu 1 lună şi 10 zile, pedeapsa stabilită fiind de 9 luni şi 10 zile închisoare. În baza art. 91 C.pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. 1 C.pen., obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vrancea la datele fixate de acesta; b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen. impune inculpatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art.93 alin.3 C.p., va obliga inculpatul ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în cadrul Primăriei Focsani (tipul de activitate va fi decisă de către consilierul de probaţiune)(…)”, se arată în hotărârea instanţei.

În acelaşi dosar a fost condamnat şi bărbatul căruia fostul ofiţer de poliţie, acum pensionar, a vrut să-i facă un “bine”. Acestuia, magistraţii i-au aplicat o pedeapsă de şase luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată. De asemenea, şi el va trebui să presteze o muncă neremunerată la Primăria din Slobozia Bradului sau la şcoala din Cornetu. Hotărârea instanței nu este una definitivă, inculpaţii având posibilitatea să facă contestaţie.

Cum a trecut comisarul şef de cealaltă parte a legii

Fostul ofiţer de poliţie a fost trimis în judecată la începutul acestui an, după ce anterior primise o soluţie de clasare. Urmare a acestei din urmă soluţii, dosarul a ajuns la Judecătoria Focşani după o plângere a unei alte foste angajate a aceluiaşi serviciu care l-a ajutat pe fostul ofiter. După analiza dosarului, judecătorul cauzei nu a fost de acord cu clasarea şi a dispus retrimiterea dosarului la procuror pentru a pune în mişcare urmărirea penală faţă de inculpat şi pentru completarea acesteia sub aspectul săvârşirii infracţiunilor pentru care a şi fost condamnat. După aproximativ un an de noi cercetări şi administrare de noi probe, procurorii au dispus trimiterea în judecată a fostului poliţişt.

Conform rechizitoriului, fostul ofiţer, la data de 3 ianuarie 2018, a instigat-o pe o altă fostă angajată a poliţiei rutiere, să sustragă plăcuţele de înmatriculare ridicate de un alt lucrător de la o maşină şi să i le restituie proprietarului acesteia. Ulterior, a instigat-o pe aceeaşi femeie să sustragă şi înscrisurile întocmite de lucrătorul de poliţie privind reţinerea plăcuţelor. La audieri, fostul ofiţer de poliţie nu a recunoscut faptele reţinute în sarcina sa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?