Un bărbat de 41 de ani, din Tulnici, în timp ce se afla la volanul unui autoturism, nu a oprit la indicatorul STOP dintr-o intersecție și a lovit o mașină care circula regulamentar. Polițiștii susțin că evenimentul rutier s-a petrecut în municipiul Focșani, iar în urma impactului șoferul care circula regulamentar a fost rănit.
„La data de 13 noiembrie a.c., ora 16.10, un bărbat de 41 ani din comuna Tulnici, în timp ce conducea un autoturism pe str. Bujor din municipiul Focșani, la intersecția cu str. Ecaterina Varga, nu a respectat semnificația indicatorului OPRIRE și a intrat în coliziune cu alt autoturism care circula regulamentar. În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a conducătorului autoturismului care circula regulamentar. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului”, se precizează în buletinul de presă al IPJ Vrancea.