Primarul Cristi Misăilă a anunțat luni că a fost predat constructorului amplasamentul de la Liceul cu Program Sportiv (LPS) din Focșani, unde vor fi construite trei terenuri de tenis, dintre care unul acoperit și două multifuncționale. „Pe lângă suprafețele destinate practicării sporturilor, proiectul mai prevede parcări, alei pietonale, un sistem de iluminat nocturn și supraveghere video. Contractul pentru lucrările de reabilitare și modernizare a terenurilor de sport ce aparțin Liceului cu Program Sportiv din Focșani are o valoare de 8.294.475 lei+TVA”, a precizat primarul. Pe cele două terenuri multifuncționale vor mai putea fi parcticate baschetul și voleiul. Terenurile vor fi dotate cu gradene, vestiare și grupuri sanitare. Suprafețele de teren pe care urmează să fie construită minibaza sportivă au fost transferate în 2017, printr-o hotărâre a Consiliului Local Focșani, din administrarea Colegiului Tehnic Edmond Nicolau în administrarea Liceului cu Program Sportiv. Proiectul a trecut în ciuda opoziției consilierilor PNL. „Vrem ca Liceul cu Program Sportiv să aibă o bază sportivă modernă pentru a dezvolta aptitudinile elevilor”, spunea la momentul inițierii proiectului, primarul Cristi Misăilă.