Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Doi români și un moldovean, printre persoanele fără adăpost care au luat micul dejun cu papa la reședința sa


Doi români s-au aflat printre persoanele fără adăpost care au luat sâmbătă micul dejun cu papa la reședința sa de la Vatican în ziua în care Suveranul Pontif a împlinit 80 de ani, relatează DPA. Repetând un gest pe care l-a făcut și anul trecut de ziua sa de naștere, papa Francisc a invitat la reședința sa opt persoane fără locuință din Piața Sf. Petru pentru a lua micul dejun împreună cu el.În total au fost invitați două femei și șase bărbați — doi din România, unul din Republica Moldova, unul din Peru și restul italieni — care i-au oferit Suveranului Pontif trei buchete de floarea soarelui pe care acesta le-a așezat în capela Casei Santa Marta. Mai târziu, cantinele pentru săraci din Roma au servit prăjituri din partea papei, iar oamenii din adăposturi au primit imagini cu Francisc și „mici daruri”, se menționează într-un comunicat al Vaticanului.
    În ziua în care a împlinit 80 de ani, papa a avut o agendă normală de lucru, având întâlniri cu președinta Maltei, Marie-Louise Coleiro Preca, șeful congregației episcopilor de la Vatican, un episcop din Elveția și reprezentanți ai comunității Nomadelfia din Toscania, formată din laici care încearcă să trăiască ca primii creștini. Circa 330 de membri ai comunității Nomadelfia i-au cântat papei „La mulți ani”, se poate vedea într-o înregistrare făcută publică de Vatican.

Este timpul să ne oprim și să ne gândim la adevărata semnificație a Crăciunului

    Creștinii ar trebui să se gândească la adevărata semnificație a Crăciunului, a spus duminică papa Francisc la debutul manifestărilor catolice care se desfășoară timp de o săptămână înaintea sărbătorii Nașterii Domnului Iisus Hristos, scrie agenția DPA. ”Duminica următoare va fi Crăciunul. În săptămâna care începe, vă rog, haideți să încercăm să găsim un moment în care să ne oprim, să păstrăm liniște în jurul nostru și să ne imaginăm pe Fecioara Maria și pe Sfântul Iosif în drumul lor către Betleem”, a spus papa Francisc în mesajul duminical Angelus. ”Imaginați-vă călătoria lor, greutățile lor, dar în același timp și bucuria lor, anxietatea de a găsi un loc unde să stea, îngrijorarea lor și așa mai departe. Să încercăm să trăim adevăratul Crăciun, Crăciunul lui Iisus”, a mai spus suveranul pontif.
    Reprezentanții bisericii catolice au criticat deseori intensificarea comercializării Crăciunului, care este de asemenea o sărbătoare laică pe care cei mulți o asociază cu achiziționarea cadourilor pentru a fi oferite în schimbul celor primite de la ceilalți sau cu mesele mari în familie. În 2011, predecesorul actualului papă Benedict al XVI-lea a declarat în timpul liturghiei din ajunul Crăciunului: ”Sărbătoarea Crăciunului a devenit mai degrabă una comercială, ale cărei lumini strălucitoare ascund misterul umilinței lui Dumnezeu, care la rândul său ne cere să fim umili și simpli”.
Papa Francisc, care a împlinit sâmbătă 80 de ani, a mulțumit tuturor oamenilor și instituțiilor care i-au transmis urări cu prilejul zilei sale de naștere. În timp ce suveranul pontif a vorbit de la fereastra cabinetului său, mulțimea adunată în Piața Sfântul Petru i-a strigat: ”Mulți ani să trăiască papa”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?