Etapa a V-a de campionat național pentru juniori 1,2 și 3 a dus, în perioada 15-18 decembrie, la București, în standurile Poligonului Tunari, țintașii focșăneni de la CSM 2007-CS Unirea. Ca de fiecare dată, sportivii pregătiți de profesorii Adrian Alaci și Aurel Giurgea s-au aflat printre protagoniști!
Podiumul juniorilor 1 la pușcă cu aer comprimat 60 de focuri a fost în totalitate focșănean: 1 – Răzvan Condrea – junior 3; 2 – Lucian Puțaru – junior 3; 3. David Ilie – junior 2. Cei trei trăgători de la Focșani au concurat, așa cum se poate observa, la o categorie de vârstă superioară celei în care se află!
În competiția junioarelor 3, Teodora Șușu s-a clasat pe locul al doilea, iar la junioare 2, Alexandra Bivolaru a încheiat concursul pe locul al treilea.
Următoarea etapă de campionat național va fi la 15 ianuarie 2017 la Arad.