Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

GALERIE FOTO : Cuplurile cu peste 50 de ani de căsătorie și un bunic de 100 de ani, sărbătoriți la Vrâncioaia!


Emoționantă, plină de căldură, sensibilitate și nostalgii, garnisite cu multă voie bună, așa a fost sărbătoarea celor 127 de cupluri din comuna Vrîncioaia, care au reușit să rămână alături, trup și suflet, peste jumătate de secol! Pentru iubirea și credința lor nestrămutată unul în celălalt, pentru felul cum au știut să treacă peste greutăți păstrându-și familiile, pentru devotamentul și munca lor de-o viață, pentru fiii, nepoții și strănepoții pe care i-au dăruit mai departe lumii, Primăria Vrîncioaia și Consiliul Local le-a pregătit tuturor familiilor care au împlinit peste 50 de ani de căsnicie o supriză și o bucurie cum nu se așteptau, și pe care au onorat-o așa cum se cuvine. Festivitatea a avut loc în sala mare a modernului Cămin Cultural din satul Spinești, comuna Vrâncioaia, unde ieri, la ora 14.00, au pășit bunici și bunicuțe, doi câte doi, primeniți de sărbătoare, care mai timid, care mai hotărât, care mai adus de spate, care mai vioi… Unii dintre ei aduși de copii, alții sprijiniți de nepoți sau de… bastoane, cu toții s-au adunat în sala Căminului Cultural, poate fără să știe la ce să se aștepte!
    Și mare le-a fost uimirea și bucuria să constate că odată ajunși acolo, au găsit mesele aranjate festiv, ba chiar și… o formație – formația „Favorit” din Brăila – care să le cânte și să-i încânte în a doua zi de Crăciun! Și toate acestea, numai pentru ei! Pentru respectul și iubirea cu care au știut să-și păstreze căsnicia timp de 50 de ani și peste, pentru felul în care au înțeles să-și respecte jurămintele spuse demult, în fața lui Dumnezeu, de a fi alături la bine și la greu, până când moartea, numai și numai ea, îi va despărți…
    Treburile zilnice, bătrânețea, dar și distanțele dintre un sat la altul pe care altădată le străbăteau atât de ușor, i-au mai îndepărat pe bunicii sărbătoriți ieri unii de ceilalți, astfel încât festivitatea le-a prilejuit cu atât mai multă bucurie cu cât au avut ocazia să se reîntâlnească, să se bucure de revedere, să depene amintiri…

„Căsătoria este un lucru sfânt, nu o joacă!”

    Festivitatea a fost deschisă de preotul paroh din Spinești, Aurel Soare, care i-a felicitat pe cei prezenți și și-a exprimat bucuria pentru faptul că „a vrut bunul Dumnezeu ca în comuna noastră să avem oameni cu căsnicie de 50 de ani și peste, demonstrând că există unicitatea familiei și credință”. „Evenimentul de astăzi (ieri-n.r.) este unicat în zona noatră. Poate unora li s-a părut ceva ieșit din comun sau nemaiauzită o astfel de sărbătoare. Dar iată că dumneavoastră sunteți un exemplu, pentru că azi, din păcate, pe primul plan e divoțul… De aceea sunteți un exemplu extraordinar pentru noi toți! Sunt convins că nu totul a fost bine în viața dumneavoastră, poate că a fost mai mult rău decât bine, dar cu toate astea nu ați renunțat, ați trecut peste toate cu bine și ați dat dovadă de loialitate unul față de celălalt, rămânând împreună. Aș vrea să transmiteți și tinerilor că o căsătorie e un lucru sfânt, nu o joacă. Vă doresc să aveți ani mulți și fericiți împreună în continuare, să vă vedeți nepoții, să vă bucurați de ei, de familiile dumneavoastră!”, a spus preotul paroh Aurel Soare.
    În cuvântul său, primarul comunei Vrâncioaia, Ionică Danțiș, le-a spus tuturor că motivul care a stat la baza organizării emoționantului eveniment de ieri a fost respectul și recunoștința. „Toate aceste familii merită recunoștința mea, a consiliului local, a tinerilor și a celorlalte familii din comuna noastră, pentru meritul de a fi trăit, muncit și trecut peste toate greutățile vieții împreună în acest timp. Am avut și am în continuare un mare respect pentru toți cetățenii comunei noastre, m-am bazat și mă bazez în continuare pe înțelepciunea și înțelegerea dumnealor în tot ceea ce am făcut și vreau să fac atât pentru cei de față, pentru cei de acasă, dar mai ales pentru copiii dumnealor, care sunt plecați în țări străine pentru un trai mai bun. Tot ce urmează să facem de astăzi până la finele acestui mandat, atât eu cât și consilierii locali, vă asigur că vor fi investiții atât pentru cetățenii de acasă cât și pentru cei plecați în străinătate, pentru ca atunci când vor dori să revină să aibă condiții decente. Sumele pentru organizrea acestui eveniment sunt din bugetul local, iar aceastea au fost propuse de mine și aprobate de consilierii locali, aleșii dumneavoastră. Ne face o mare cinste ca odată cu acest eveniment să avem printre noi și pe domnul Toader Savin, din satul Ploștina, care peste câteva zile împlinește vârsta de 100 de ani, pe care trebuie să îl cinstim cu respectul nostru„, a spus primarul Ionică Danțiș.

Veteranul comunei, Toader Savin, împlinește 100 de ani!

    Toader Savin, veteranul comunei Vrâncioaia, locuiește în satul Ploștina. Ieri a venit la festivitate însoțit de unul dintre cei 12 nepoți ai săi, Nelu Jechianu. Văduv de opt ani, nea Toader își duce traiul, la cei 100 de ani, singur. Se gospodărește singur și nu lipsește vreodată de la slujbele de la biserică, chiar dacă drumul nu e tocmai ușor de străbătut. Deși auzul nu-l mai are ca altădată, dinții i-au cam căzut și vederea nu mai e de „vultur”, așa cum a avut-o în vremurile în care a făcut războiul, nea Toader este încă în putere. Iubit și respectat de toți cei 6 copii, 12 nepoți și peste zece strănepoți, el își duce încă secolul de viață de pe umeri cu propriile puteri, bucurându-se de fiecare răsărit și apus de soare, de trecerea fiecărei zile, a fiecărui anotimp. Nu a uitat să râdă din toată inima, iar sufletul său încă se emoționează până la lacrimi de frumusețea vieții! „Împlinesc 100 de ani pe 1 ianuarie. Și uite, mă sărbătoresc oamenii ăștia de aici. Este mare onoare pentru mine!”, a spus, emoționat.
    A povestit apoi că au fost opt frați la părinți, că au crescut destul de greu, în sărăcie.. Că apoi a fost luat forțat la armată și trimis în război în ceea ce se numea „plutonul de sacrificu”. „Un pluton de 30 de inși, caporali și sergenți… Atacam noaptea cazematele rușilor. Atunci am prins 45 de prizonieri ruși, de m-a decorat pe front cu medalia «Bărbăție și Credință»”. Își amintește că a făcut parte din Regimentul 10 Dorobanți, că dincolo de foamea și setea pe care a răbdat-o, de frigul și mizeria condițiilor de pe front, cel mai greu a fost să treacă printre toate gloanțele și obuzele așa încât să scape cu viață. „Dumnezeu m-a ferit”, zice, însă tot a fost nevoit să treacă printr-o grea încercare. „Am fost rănit grav de schije și împușcat și în mână, și în picior. Patru luni am stat prin spitalele de la Rostov, Tiraspol și Kamianski. Îmi amintesc că ne puseseră pe toți răniții într-o casă cu paie pe jos. Ne-au dat niște pături să ne învelim, dar auzeam noaptea, prin geam, cum doctorii încărcau în mașini mese și ce aveau, să plece de acolo că era amenințare. M-am târât afară pe genunchi, cum am putut, și m-am rugat de un șofer soldat să mă ia și pe mine… M-a aruncat în camion printre mese și așa am scăpat teafăr de acolo. Când m-am uitat în urmă, spitalul era în flăcări…”, a povestit veteranul.
    A fost trimis la vatră. Întors în satul său, nea Toader, flăcău frumos, s-a însurat cu cea căreia îi spune și azi „fata mea”. „Avea 17 ani, o chema Maria și am trăit cu ea un an și jumătate. Apoi a căzut dintr-un pod și a murit. A doua însurătoare  a fost tot cu o fată pe care o chema Maria, avea 22 de ani. Am trăit viață bună cu ea, 65 de ani. O viață frumoasă… Am avut împreună trei fete și trei băieți, toți vrednici, toți cuminți. Vin, au grijă de mine, mă vizitează… M-a ținut Dumnezeu sănătos, asta este, și mi-am iubit și respectat familia. Am făcut căși la băieți și-am muncit mult. Am făcut cojocărie, făceam bunde, cojoace, ce vroia omul… Eu coseam, cu acul, cu mașina… Așa le doresc și la tinerii de azi: să trăiască frumos, în înțelegere. Să muncească, să facă copii, să-i țină pe la școli și să țină de casă!”, a spus Toader Savin, veteranul comunei Vrâncioaia.
    În semn de respect și cinstire, primarul Ionică Danțiș i-a înmânat lui nea Toader, din partea Primăriei și a Consiliului Local, o diplomă aniversară, o icoană, un buchet de flori, dar și un tort delicios și 1000 de lei. Iar cei prezenți în sala Căminului Cultural i-au cântat consăteanului lor, din toată inima, „La mulți ani!”.

Diplome și cadouri în semn de prețuire

    Toți sărbătoriții adunați ieri, în sala Căminului Cultural din Spinești, au degustat bucate alese, începând de la aperitive, sărmăluțe în foi de viță și varză și friptură și până la prăjituri delicioase, tort și fructe. De pe mese nu a lipsit câte un strop de țuică fiartă, coferele cu vin și nici sucurile atât de plăcute bunicilor. Iar la final, primarul Ionică Danțiș le-a pregătit, de asemenea, o surpriză din partea Primăriei și a Consiliului Local: câte o diplomă de recunoștință, câte o icoană și o candelă, precum și câte 100 de lei. Dar, poate, cel mai important dar primit de cele 127 de cupluri sărbătorite ieri a fost faptul că li s-a oferit prilejul de a se reuni. De a se revedea, de a petrece câteva ore împreună povestind, delectându-se cu bunătăți și răsfoind amintiri. Iar cel mai important dar oferit de ei, și pe care noi vi-l transmitem, este lecția de viață dată de acești oameni simpli, muncitori, modești, din satele Vrâncioaiei: aceea că nicio greutate nu este prea mare și niciun obstacol nu e de netrecut dacă vrei să-ți ții familia unită! Pentru că în viață unele lucruri probabil se schimbă, dar noi, fiecare, începem și sfârșim (cei mai norocoși…) cu familia.
    Și, pentru că o pagină de ziar nu este infinită, trebuie să ne oprim și noi cu povestea celei mai frumoase sărbători de la Vrâncioaia, din a doua zi de Crăciun. Însă poveștile de viață aflate ieri, în sala Căminului Cultural din Spinești, Vrâncioaia, continuă să se scrie. Acolo, acasă la cei care le țes de peste 50 de ani, unii încă doi câte doi, alții singuri, dar cu ochii și sufletul la Dumnezeu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?