Exercitarea dreptului de vot de către persoanele aflate în custodia Penitenciarului Focşani, la alegerea autorităților administrației publice locale, din anul 2020
În conformitate cu prevederile art. 8 alin (1) din Hotărârea Biroului Electoral Central nr. 81/07.09.2020 privind aplicarea unitară a unor prevederi legale în materia exercitării dreptului de vot la alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, persoanele deţinute în baza unui mandat de arestare preventivă sau persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu şi-au pierdut drepturile electorale, şi care au domiciliul sau reşedinţa în unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află penitenciarul sau locul de deţinere, iar în cazul municipiului Bucureşti, în sectorul pe raza căruia se află penitenciarul sau locul de deţinere, votează prin intermediul urnei speciale.
În acest sens, în vederea asigurării exercitării în bune condiții a dreptului persoanelor private de libertate de a vota, la nivelul Penitenciarului Focșani au fost dispuse următoarele măsuri:
• Identificarea persoanelor private de libertate cu drept de vot și informarea acestora cu privire la posibilitatea exercitării dreptului de vot prin intermediul urnei speciale;
• Informarea persoanelor private de libertate cu drept de vot cu privire la necesitatea formulării cererilor privind exercitarea dreptului de vot;
• Depunerea diligenţelor necesare eliberării actelor de identitate persoanelor cu drept de vot care nu posedă sau preschimbării celor al căror termen de valabilitate este expirat;
• Depunerea listelor nominale, împreună cu cererile, la secţia de votare în a cărei rază teritorială se află penitenciarul sau locul de deţinere, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (4) din Hotărârea Biroului Electoral Central nr. 81/07.09.2020;
• Stabilirea și amenajarea unui spaţiu corespunzător în cadrul unităţii, pentru amplasarea urnelor şi a cabinelor de vot, cu dotări minime pentru asigurarea secretului votului, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (9) din Hotărârea Biroului Electoral Central nr. 81/07.09.2020.
De asemenea, având în vedere particularităţile actualului context epidemiologic, pe durata procesului de vot, în Penitenciarul Focșani vor fi respectate măsurile propuse/recomandate de Institutul Naţional de Sănătate Publică, cuprinse în RAPORTUL privind măsurile ce urmează a fi întreprinse pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2 şi detalierea planului de măsuri avute în vedere pentru organizarea alegerilor locale şi a deschiderii şcolilor, emis de Guvernul României în data de 11.08.2020.
În completarea măsurilor cu caracter general, sus-menţionate, vor fi respectate următoarele:
• Pe durata derulării tuturor activităţilor necesare exercitării dreptului de vot, persoanele private de libertate vor purta mască de protecţie respiratorie;
• Înainte de înmânarea ştampilei de vot şi a cărţii de identitate, persoanele private de libertate vor primi mănuşi de unică folosinţă. După exercitarea dreptului de vot, mănuşile vor fi dezinfectate şi aruncate în recipiente special amenajate;
• Se va avea în vedere evitarea contactului dintre deţinuţii care îşi exercită dreptul de vot, astfel că nu vor interacţiona deţinuţi cazaţi în secţii diferite;
• Echipa biroului electoral al secţiei de votare, care se deplasează cu urna specială, şi eventualii supraveghetori şi observatori străini acreditaţi în acest scop vor fi supuşi triajului epidemiologic la intrarea în unitate şi vor completa chestionarul COVID-19. Purtarea echipamentului individual de protecţie este obligatorie din momentul accesului în unitate. Totodată, pe toată durata desfăşurării procedurilor de votare, va fi respectată distanţarea fizică faţă de persoanele private de libertate şi faţă de personalul angajat al unităţii.
Situația statistică estimativă privind numărul persoanelor private de libertate cu drept de vot și a celor care și-au exprimat în scris intenția de a vota la alegerile pentru autorităţile publice locale din anul 2020 se prezintă astfel:
24.09.2020
Număr persoane private de libertate custodiate Număr persoane private de libertate identificate cu drept de vot la alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020 Număr persoane private de libertate cu drept de vot, care și-au exprimat în scris intenția de a vota la alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020
434 29 27
Subliniem faptul că situația numerică la data de 24.09.2020 este estimativă, termenul limită pentru depunerea listelor nominale și a cererilor, la secţia de votare în a cărei rază teritorială se află penitenciarul, fiind preziua votării, cel mai târziu la ora 2000.
Inspector principal de poliție penitenciară Ovidiu POPESCU
pt. Purtător de cuvânt
Penitenciarul Focşani