Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Bărbații care își cresc singuri copiii au o sănătate fizică și mentală mai fragilă (studiu)


Bărbații care își cresc singuri copiii au o stare de sănătate fizică și mentală de două ori mai fragilă în comparație cu semenii lor care au partenere de viață, potrivit unui studiu realizat recent în Canada, informează BBC. În Statele Unite, 27% dintre familii sunt monoparentale, în Marea Britanie — 25%, iar în Canada — 16%, notează Maria Chiu de la Universitatea din Toronto, cercetător-șef al studiului, în publicația de specialitate ”Journal of Epidemiology and Community Health”. ”Creșterea copiilor în cadrul familiilor monoparentale are efecte negative asupra sănătății adulților, cunoaștem acest lucru de ceva vreme, însă puține studii se concentrează asupra taților singuri”, a declarat aceasta. Chiu și echipa sa au studiat date cuprinse în cercetarea Canadian Community Health Surveys, realizată între anii 2001 și 2013, în care sunt cuprinși 1.058 de tați singuri.
Circa 12% dintre părinții din familiile monoparentale au o sănătate precară, pe o scară cu cinci trepte notate de la ”precar” la ”excelent”. În urma analizei s-a observat că starea fizică și mentală a taților singuri era de două ori mai șubredă în comparație cu semenii lor care aveau partenere de viață. În Canada, numărul taților singuri a crescut cu o rapiditate mai mare decât cel al mamelor singure, ajungând la 21% din familiile monoparentale, menționează echipa lui Chiu. ”Gospodăria cu tați singuri este tipul de familie cu cea mai mare creștere în Canada”, a declarat și Terrance Wade de la Universitatea Brock din Ontario, care nu a fost implicat în acest studiu.
Tații singuri trec prin stări de stres și de încordare similare cu cele trăite de mamele aflate în aceeași ipostază, fapt cauzat foarte probabil de venitul scăzut și de lipsa locului de muncă, mai atrag atenția cercetătorii. Majoritatea bărbaților care își cresc singuri copiii, care au fost incluși în analiză, aveau peste 45 de ani și fuseseră căsătoriți. Unul din cinci avea un venit sub 30.000 de dolari, iar 15% nu aveau loc de muncă. De asemenea, unul din cinci era diagnosticat cu două sau mai multe boli cronice, iar unul din zece avea tulburări afective sau anxioase. Cercetătorii au mai arătat că în comparație cu mamele care își cresc singure copiii, tații care fac același lucru mănâncă mai puține fructe și legume și au mai multe șanse de a fi supraponderali și de a manifesta un consum excesiv ocazional de alcool.

Modificarea politicilor publice ar putea ajuta mai mulți tați singuri să acceseze serviciile de asistență socială și de protecție a copilului, menționează Chiu, potrivit sursei citate. ”Știm că, în general, bărbații sunt mult mai rezervați în a căuta ajutor specializat — cu precădere în ceea ce privește sănătatea mentală — din cauza prejudecăților”, a declarat aceasta pentru Reuters Health. ”Trebuie să acordăm o mai mare atenție sănății fizice și mentale a taților singuri, așa cum facem cu mamele singure”, a mai spus specialista.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?