Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

VIDEO și FOTO: Municipiul Focșani, beneficiar al proiectelor derulate de Consiliul Județean

Proiectele Vranceaqua, de investiții în rețelele de apă și canalizare, și „Vrancea curată”, de investiții în sistemul integrat de management al deșeurilor, sunt derulate de Consiliul Județean și la nivelul municipiului Focșani. Clădiri simbol ale municipiului reședință de județ, precum fosta Prefectură Putna, vechiul Tribunal, Casa Tatovici – Muzeul de Științe ale Naturii, Casa Alaci – Secția de istorie și arheologie a Muzeului Vrancei, Galeriile de Artă sunt reabilitate și modernizate prin proiecte derulate de Consiliul Județean. Secția TBC a Spitalului Județean și Policlinica pentru copii vor fi, de asemenea, reabilitate prin proiecte ale administrației județene, precum și clădirea în care funcționează Serviciile de Pașapoarte, Permise de Conducere și Evidența Populației. Fostul complex Căprioara din Crângul Petrești va fi modernizat și transformat în centru aparținând Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.

La jumătatea lunii mai au fost recepționate lucrările la obiectivul de investiții ”Amenajare și dotare spațiu pentru activități recreative în comun – loc de joacă și teren de sport multifuncțional situate în Crângul Petrești, județul Vrancea”. Crângul Petrești a fost redeschis vrâncenilor în anul 2017, în cadrul unui proiect de aproximativ 5 milioane euro, fiind la această dată un important punct de petrecere a timpului liber pentru locuitorii orașului Focșani și ai județului Vrancea, deținând pistă de bicicletă, alei interioare, puncte de observație, dar și un spațiu de evenimente cu amfiteatru. Pe centura Focșaniului, va fi construit noul ”Spitalul Judeţean de Urgenţă Focşani-judeţul Vrancea”.

Toate sunt proiecte inițiate și susținute de președintele Consiliului Județean, Marian Oprișan.

O parte din lucrările la proiectul de investiții ”Extinderea și modernizarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare, Județul Vrancea – etapa a II-a” sunt realizate la nivelul municipiului Focșani. Finanţarea celei de-a doua etape a proiectului Vranceaqua este asigurată prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, valoarea totală a investiției fiind de 941 milioane de lei, respectiv 207 milioane de euro. 85% din această sumă este asigurată din fonduri europene, 13% din subvenții de la bugetul de stat, iar 2% reprezintă contribuția de la bugetul local. Perioada de implementare a proiectului regional este: 2018 – 2022.

La Focșani, în cadrul proiectului, se execută o serie de lucrări, după cum urmează: Reabilitări rezervoare – 4 buc, din care: 3 rezervoare – 5.000 m3 (gospodăria de apa Focșani); 1 rezervor – 10.000 m3 (gospodăria de apa Focșani); Reabilitare stație de tratare, Q=1.050 l/s (gospodăria de apa Focșani); Reabilitare stație de pompare (gospodăria de apa Focșani) și extindere stație de pompare pentru aducțiunea zonala, cu grup pompare Q= 108 l/s, Hp=60.12 mH2O; Conducta de descărcare în emisar de la SE Focșani, Ltotal =cca. 1.450 m.

La sistemul de alimentare cu apă se realizează lucrări, după cum urmează: reabilitarea rețelelor de distribuție pe o lungime de 15.030 metri; extinderea rețelelor de distribuție pe o lungime de 7.422 metri. La sistemul de canalizare: este reabilitată rețeaua de canalizare pe o lungime de 3.687 metri; este extinsă rețeaua pe o lungime de 9.145 metri; este extinsă rețeaua de refulare pe o lungime de 255 metri; este extinsă stația de pompare ape uzate.

Extindere rețea de distribuție apă potabilă: Drumușor Mândrești; Zăbala; Verde; Lukoil – Al. Margaretelor; Zboina (Obor); Cartier Livada.

Reabilitare rețea de distribuție apă potabilă: Viilor; I. Neculce; Ghe. Doja; Panduri; V. Pârvan; Rodnei; Prof. Caian; Cărăbuș; Albinei; Gh. Asachi; Fdt. Gh. Asachi; N. Titulescu; Crișana; Muncitori; Bd. Republicii; Bd. Gării; Moș Ion Roată; Transilvaniei; Bujor; Măgura.

Reabilitare rețele secundare de distribuție apă potabilă: Stație de Hidrofor (alimentare la Blocuri) nr. 43, 54, 47, 40, 19, 57, 58, 56, 5, 32, 28, 52, 45

Reabilitare rețele canalizare: Viilor; Cezar Bolliac; Lupeni – parțial; Str.Verde; C-tin Brâncoveanu; Militari-fundătura; E. Racoviță; Al. Florilor; Vlad Țepeș;

Extindere rețea canalizare: Cartier Livada; Lukoil- Al. Margaretelor.

,,Actualele lucrări le vor completa pe cele deja efectuate în prima etapă a acestui proiect de amploare și, în urma finalizării acestora, rețelele de apă și canalizare din municipiul Focșani vor fi reabilitate în proporție de aproape 100%. Aceste lucrări fac parte cadrul proiectului regional Vranceaqua – etapa a II-a, fiind primul proiect de acest gen implementat în România, finanțat în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare, prin care un mare număr de vrânceni vor beneficia de apă curentă și canalizare la standarde europene”, a precizat președintelui Consiliului Județean, Marian Oprișan.

„Vrancea este casa noastră!”, acesta este crezul de bază al echipei administraţiei publice din judeţul Vrancea, condusă de Marian Oprişan. Plecând de la această convingere, Consiliul Judeţean a realizat un proiect privind gestionarea integrată a deşeurilor (SMID). Proiectul “Sistem de Management Integrat al Deşeurilor Solide în Judeţul Vrancea“ (cunoscut sub numele de „Vrancea Curată”) urmăreşte să stabilească, la nivelul judeţului Vrancea, un sistem de management al deşeurilor sustenabil, suportabil şi eficient care îndeplineşte directivele Uniunii Europene şi legislaţia României.

În Faza 1 a proiectului, care a fost închisă la 30.06.2016, au fost finalizate cele mai multe dintre contracte, fiind indepliniți majoritatea indicatorilor fizici ai proiectului: au fost închise și reabilitate cele 5 depozite urbane neconforme din Focșani, Adjud, Mărășești, Odobești și Panciu, au fost finalizate lucrările la Celula 1 de depozitare a deșeurilor și la Stația de sortare din cadrul Centrului de Management Integrat al Deseurilor de la Haret, au fost construite Stațiile de transfer de la Focșani – Golești, Adjud și Vidra, precum și cele 6 platforme de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice de la Focșani – Mîndrești (2), Adjud, Mărășești, Panciu și Odobești.

La jumătatea lunii septembrie, „Consiliul Județean Vrancea urmează să aprobe, în ședință de consiliu, Planul Județean de Gestionare a Deșeurilor în forma finală, din care se vor extrage elemente pentru documentația de atribuire pentru managementul și operarea Centrului de Management Integrat al Deșeurilor (CMID) Haret. Este necesară a se parcurge această perioadă pentru a se obține avizul de mediu de la Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Vrancea. În 5 zile de la adoptarea Planului, prestatorul ne va preda documentația de atribuire în baza căreia se va organiza procedura de achiziție publică de servicii pentru asigurarea managementului și operarea CMID Haret. Pentru o perioadă de 30 de zile lucrătoare, această documentație se va regăsi pe site-ul autorității județene, în consultare publică. După scurgerea celor 30 de zile, documentația va fi supusă aprobării plenului Consiliului Județean, estimăm că acest lucru se va întâmpla în primele zile ale lunii noiembrie.

Ulterior aprobării de către Consiliul Județean, documentația de atribuire pentru delegarea gestiunii serviciului de operare a Centrului de Management Integrat al Deșeurilor Haret va fi postată pe platforma SEAP. În funcție de numărul ofertanților înscriși la licitație, perioada de timp pentru atribuirea contractului pentru delegarea serviciului de operare a Centrului de Management Integrat al Deșeurilor Haret, poate fi de două sau mai multe luni, în funcție de existența contestațiilor. În concluzie, la începutul anului 2021, după finalizarea licitației, Vrancea va avea un operator care să colecteze deșeurile din județ și să le descarce în Haret”, se arată într-un comunicat al Consiliului Județean.

Consiliul Județean a invitat vrâncenii să se alăture administrației județene în stabilirea destinației pentru fosta Prefectură Putna din municipiul Focșani. Consiliul Județean Vrancea se apropie de finalizarea lucrărilor de consolidare și restaurare la clădirea fostei Prefecturi Putna. ,,Refacerea lucrărilor, la acest monument deosebit de important pentru istoria locală, a însemnat o investiție de 5.176.719,22 lei ( aproximativ 1 milion de euro)”, au precizat reprezentanții administrației județene. Proiectul de modernizare a acestei clădiri de patrimoniu a fost iniţiat şi coordonat de preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan. Clădirea fostei Prefecturi Putna face parte, împreună cu Teatrul Municipal Maior Gheorghe Pastia (o altă clădire simbol redată circuitului cultural în urma unui proiect de restaurare susținut de Marian Oprișan), Biserica Săpunari şi clădirea Camerei de Conturi Vrancea, din situl arhitectural şi istoric „Piaţa Maior Gh. Pastia“. La începutul lunie iulie, în cadrul proiectului „Descoperă Focșaniul”, cei care au participat la Turul Ghidat au putut intra în clădirea Fostei Prefecturi Putna.

Clădirea fostului Tribunal Vrancea din Focșani va fi restaurată, consolidată și transformată în Muzeul Vrancei, printr-un proiect cu finanțare europeană derulat de Consiliul Județean Vrancea. Valoarea totală a proiectului este de 21 401 705,70 lei, (din care valoarea totală eligibilă a proiectului este de 21 394 933,41 lei), asistența financiară nerambursabilă solicitată este de 20 967 034,74 lei (din care valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR este de 18 185 693,40 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național este de 2 781 341,34 lei), iar cofinanțarea eligibilă a beneficiarului este de 427 898,67 lei. Contribuția solicitantului la valoarea neeligibilă, inclusiv TVA aferentă acesteia este de 6 772,29 lei.

Secția de Științe ale Naturii și Acvariu – Casa Tatovici va fi consolidată, restaurată și pusă în valoare, în vederea valorificării patrimoniului cultural local și a identității culturale și redarea către publicul vizitator. Proiectul Consiliului Județean, finanțat din fonduri europene, are o valoare de 11 589 292,38 lei, (din care valoarea totală eligibilă a proiectului este de 11 516 821,38 lei), asistența financiară nerambursabilă solicitată este de 11 286 484,95 lei (din care valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR este de 9 789 298,17 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național este de 1 497 186,78 lei), iar cofinanțarea eligibilă a beneficiarului este de 230 336,43 lei. Contribuția solicitantului la valoarea neeligibilă, inclusiv TVA aferentă acesteia este de 72 471,00 lei.

„Consolidare și restaurare Secție de istorie și arheologie a Muzeului Vrancei – Casa Alaci” este un alt proiect finanțat cu fonduri erupone și derulat de Consiliul Județean Vrancea. Valoarea totală a contractului este de 4.602.962 lei (1 milion de euro), din care finanțarea nerambursabilă pentru implementarea proiectului, din fonduri europene și din bugetul național este de 4.371.433 lei (950.311 euro), ceea ce reprezintă 98% din valoarea totală eligibilă aprobată. Valoarea eligibilă suportată de beneficiar (Consiliul Județean Vrancea) este de 89.212 lei (19.393 euro), echivalentul a 2% din valoarea totală a proiectului.

„Reabilitare energetică și lucrări conexe Spitalul Județean de Urgență ”Sf. Pantelimon” Focșani, Secția pneumoftiziologie” – proiectul, derulat de Consiliul Județean și finanțat cu fonduri europene, are o valoare totală de 5.787.743,22 lei, din care: valoarea totală eligibilă 4.164.296,08 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională 3.539.651,67 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național 541.358,49 lei și valoarea cofinanțării eligibile a Beneficiarului 83.285,92 lei.

„Modernizare și dotare secție Ambulatoriu de specialitate Pediatrie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Sf. Pantelimon Focșani” – proiectul este finanțat cu fonduri europene și derulat de Consiliul Județean. Valoarea totală a contractului de finanțare este de 3.433.675,77 lei, din care: valoarea totală eligibilă 3.433675.77 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională 2403573,05 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național 961429,20 lei și valoarea cofinanțării eligibile a Beneficiarului 68673,52 lei.

La inițiativa președintelui Marian Oprișan, va fi construit viitorul Spital județean de urgență Focșani. Șeful administrației județene a semnat contractul în vederea elaborării studiului de prefezabilitate și a studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiții ”Spitalul Judeţean de Urgenţă Focşani-judeţul Vrancea”. „Acesta este primul pas pentru realizarea acestui proiect atât de important pentru locuitorii județului Vrancea, mai ales în acest nou context mondial de sănătate. Am adus în patrimoniul județului Vrancea 18 ha teren necesare construirii spitalului (5,5 hectare aparținând municipiul Focșani și 12,5 hectare aparținând Ministerului Apărării Naționale), am adoptat nota conceptuală și tema de proiectare a viitorului spital și am lansat un concurs internațional de soluții pentru construirea acestuia. Noul Spital Județean de Urgență va avea o capacitate de spitalizare de 760 de paturi de spitalizare continuă şi 60 de paturi de spitalizare de zi, bloc universitar cu săli de curs și amfiteatru pentru 100 persoane, sector de specializare modern cu secții din aproape toate domeniile și spații special concepute pentru toate activitățile medicale și conexe, inclusiv heliport, având un cost estimat de aproximativ 350 de milioane de euro, incluzând dotările și aparatura necesară. Noi punem sănătatea pe primul loc!”, a precizat președintele Marian Oprișan.


Articol executat de SC MEDIA UNO SRL la comanda PSD filiala Vrancea; CUI mandatar financiar 21200019

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?