Preocuparea mea de bază a fost aceea de a asfalta cât mai multe străzi! Am reușit să asfaltăm aproximativ 100 de străzi din municipiu. Am modernizat instalațiile de asfalt ale companiei CUP Salubritate pentru a putea asfalta într-un ritm susținut. Am achiziționat un utilaj de turnat asfalt cu care am reparat deja 27 străzi. Nu ne oprim aici!
Am făcut școli mai bune și mai sigure! Am pus la treabă banii europeni. Am reabilitat Școala ”D. Zamfirescu” și Școala ”I. Basgan”, iar la Liceul ”Gh. Asachi” am reabilitat internatul și cantina. Școala nr. 3 este finalizată după ce a fost abandonată 20 de ani. Reabilităm și extindem Creșa nr.7. Nu ne oprim aici!
În Sud am inaugurat un parc tematic pentru micii cicliști. În 2019, am inaugurat trei locuri de joacă pentru copii: pe str. Longinescu, pe str. Peneş Curcanul și în Cartierul Mândreşti. Am reabilitat și locurile de joacă din Grădina Publică, Parcul Teatru și Parcul Schuman. În total am reabilitat 20 de locuri de joacă. Nu ne oprim aici!
M-am implicat în gestionarea pandemiei COVID-19 și limitarea efectelor acesteia. Am modernizat Dispensarul Sud – 7 cabinete, 2 săli de așteptare, toalete. Am modernizat și dotat 29 cabinete medicale și 8 cabinete stomatologice din școlile din Municipiul Focșani. Nu ne oprim aici!
Finalizăm reabilitarea și modernizarea blocului Onasis de pe Str. Măgura 123. Vor fi 16 unități locative sociale modernizate, în cele două tronsoane care alcătuiesc imobilul. Reparăm acoperișul, înlocuim tâmplăria, rețelele electrice și cele sanitare. Pe lângă reabilitarea locuințelor, facem parcări și un loc de joacă pentru copii.
Am transformat Piațeta Balada într-un loc de promenadă, dar și într-o atracție turistică, odată cu montarea unor panouri de informare care vorbesc despre Focșani, oraș al Unirii. De asemenea, în zona Piațetei Balada a fost amenajată și o zonă de organizare de evenimente, pusă la dispoziția organizațiilor non-guvernamentale.
În 2019, am demolat Blocul G2 din Cartierul Bahne. Pe terenul rămas liber vom construi, în curând, un Centru multifuncțional pentru activități educative, culturale, recreative și sociale pentru cetățenii din cartier și nu numai. Tot în Cartierul Bahne, vom racorda la gaze naturale locuințele și vom reabilita și dota Grădinița 16.
CONSTRUIM FOCȘANI, ACASĂ!
Cu bani europeni, construim 50 km piste de bicicletă, pe cele mai importante artere din Municipiul Focșani și implementăm un sistem de bike-sharing cu 285 de biciclete. Reabilităm străzile și facem sensuri unice pe principalele bulevarde. Achiziționăm 36 autobuze electrice și construim 9 stații electrice de încărcare auto.
Demarăm lucrările de reabilitare la Școala „Anghel Saligny”, Colegiul Economic ”Mihail Kogălniceanu” și Cantina Colegiului Tehnic ”Valeriu D. Cotea”. Cu bani europeni, vom reabilita: Liceul ”G.G. Longinescu”; Colegiul ”Spiru Haret”; Liceul de Artă „Gh. Tattarescu”; Liceul cu Program Sportiv; Grădinițele 15, 18 și 16.
Vom moderniza cartierul Bahne. Vom reface parcările, trotuarele, piața, părculețele, zonele verzi, locurile de joacă pentru copii, precum și facilitățile pentru activități sportive și recreaționale. Reabilităm iluminatul public și implementăm un sistem de supraveghere video. Vom racorda la gaze și locuințele din Cartierul Bahne. Vom reabilita și vom dota Grădinița nr. 16.
Vom construi 16 locuri de joacă în municipiul Focșani pe următoarele artere: str.Teiului, str. Ghinea Dorinel, b-dul Unirii, str. Eroilor, str. D. Zamfirescu, str. Mare a Unirii, str. Bârsei, Cartierul ANL Sud (I), str. Revoluției, str.1 Iunie, str. Bucegi, str.1 Dec. 1918, Cartierul ANL Sud (II), str. Independenței, Creșele nr. 1 și nr. 7.
Vom transforma Parcul Bălcescu într-un loc de atracție pentru vârstnici, tineri și iubitorii de animale. Facem un loc de joacă pentru copii și reabilităm zona pentru skate și role. Vom construi mai multe fântâni arteziene. Modernizăm Piațeta Teatrului ”Maior Gh. Pastia” și Piațeta Magazin Milcov.
Atragem în intravilan pășunea din zona Mândrești, pe care vom construi o zonă de agrement tip parc natural și un Poligon Auto, care va simula condiții reale de trafic. Am vrut să fac un parc de mari dimensiuni pe terenul privat care a aparținut MOPAF S.A., dar s-au opus consilierii locali PNL și lichidatorul judiciar.
În 2019, am predat tinerilor 104 locuințe ANL în Cartierul Brăilei. Am realizat în zonă o parcare, căi de acces și am sistematizat spațiile verzi. Acum avem în plan realizarea a încă 140 locuințe ANL. Am transferat deja terenul către ANL, în vederea demarării lucrărilor de investiție.
Articol executat de SC MEDIA UNO SRL la comanda PSD filiala Vrancea; CUI mandatar financiar 21200019