Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Ciolacu: În acest moment, este un dezastru ce se întâmplă în agricultură

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că, în prezent, este „un dezastru” ceea ce se întâmplă în agricultură, producţia de anul acesta fiind „la jumătate” la toate produsele cu care România se clasa în fruntea Europei în ultimii trei ani, iar cei mai mulţi dintre fermieri nu au bani să reînfiinţeze culturile pentru următorul ciclu agricol. „Din păcate, în acest moment, este un dezastru ce se întâmplă în agricultură. Producţia de anul acesta este la jumătate, la toate produsele cu care ne clasam în fruntea Europei în ultimii trei ani. Iar cei mai mulţi dintre fermieri nu au bani să reînfiinţeze culturile pentru următorul ciclu agricol. Guvernul PNL trebuie să înţeleagă că România nu îşi permite încă un an ratat în agricultură. Să lase vorbele şi să urgenteze plăţile pentru calamităţi! De asemenea, trebuie să finanţeze toate programele pentru susţinerea agriculturii şi a fermierilor implementate în guvernarea PSD şi distruse de actualul Guvern! Urgent, acum!”, a scris, duminică, liderul PSD, pe pagina sa de Facebook.

Ei îi îndeamnă pe români să cumpere cu încredere produse autohtone, pentru a-i susţine pe producătorii locali. „Este singura cale pentru ca românii să aibă parte de hrană sănătoasă şi să nu mai fie nevoiţi să apeleze la toate porcăriile pline de chimicale din import! Vă spun că se poate! Am vizitat în aceste zile două familii de tineri fermieri români care m-au impresionat prin ceea ce au reuşit să construiască. Familia Balaci a reuşit să pornească de la zero o afacere cu legume, iar acum are cele mai multe solarii din Gorj. Gustul roşiilor de Băleşti este inegalabil! La fel, în Argeş, am vizitat o fermă de prepeliţe în comuna Bradu unde am văzut cât suflet au pus aceşti oameni pentru ca argeşenii să aibă parte de ouă proaspete româneşti. Aceste două familii vrednice sunt exemple cât se poate de concrete că avem un potenţial imens în agricultură! Dar au nevoie de sprijin din partea statului pentru a continua să se dezvolte!”, a completat Ciolacu.

Sursa foto: https://www.news.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?