Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785

PNL Vrancea, prin DSP, interzice, în mod ABUZIV, redeschiderea locurilor de joacă din Focșani

Având în vedere vremea deosebit de frumoasă și faptul că am reușit să reabilităm/construim 20 locuri de joacă pentru cei mai mici dintre focșăneni, am făcut toate demersurile pentru ca acestea să poată fi redate circuitului public. Am considerat că, dacă actualii guvernanți au hotărât că școala poate începe și nu reprezintă un pericol pentru elevi și preșcolari, atunci nici redeschiderea locurilor de joacă nu poate reprezenta vreun pericol!

Din păcate însă, se pare că cei din conducerea Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vrancea, înregimentați în PNL, au altă viziune. Astfel că, abia după o săptămână de la adresa Primăriei Municipiului Focșani, ni se aduce la cunostință că locurile de joaca rămân ÎNCHISE.

Cu alte cuvinte, pentru liberalii de la DSP Vrancea, deschiderea școlilor, unde vor interacționa, timp de ore bune în fiecare zi sute de elevi, este absolut normală și nu prezintă niciun pericol, dar deschiderea locurilor de joacă înseamnă o catastrofă planetară, iar cei mici trebuie ținuți cât mai departe de bucuria de a-și petrece timpul liber locuri de joacă civilizate.

La ce oare ar trebui să ne așteptăm în continuare de la DSP-PNL?! Probabil la niște amenzi drastice pentru micii “infractori”, care vor reuși să păcălească vigilența părinților și să intre ”fraudulos” în spațiile de joacă.

Curios este faptul că, în motivarea adresei DSP Vrancea, este invocată Hotărârea nr.24/14.05.2020 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, emisă în perioada în care România era încă în stare de URGENȚĂ, deși acum ne aflăm în stare de ALERTĂ. Prin cele invocate, liberalii de la DSP Vrancea arată cât de răuvoitori sunt, pentru că prevederea mai sus amintită este ABROGATĂ prin Hotărârea de Guvern nr 394/18.05.2020.

Practic, DSP-PNL Vrancea interzice Primăriei Municipiului Focșani să redeschidă locurile de joacă din oraș, folosindu-se în adrese oficiale de articole și hotărâri ABROGATE. Iată încă un ABUZ marca PNL Vrancea și încă o încălcare a drepturilor copiilor noștri de a se bucura de copilărie!

Stimați cetățeni, iată cum cei din PNL își bat joc de copiii noștri, răpindu-le bucuria de a petrece în aer liber poate ultimele zile călduroase din acest an! Au dat drumul la cazinouri, la restaurante etc dar interzic, din motive exclusiv politicianiste, deschiderea locurilor de joacă, sperând că nemulțumirea și indignarea părinților și a bunicilor celor mici se vor revărsa asupra Primarului Municipiului Focșani!

Solicit organelor abilitate să cerceteze acest caz cu celeritate, pentru că nu este normal ca oamenii numiți de PNL în fruntea instituțiilor statului să abuzeze cu atâta NEMERNICIE de funcțiile pe care le ocupă!

Pentru interesele voastre politice meschine, nu mai țineti cont nici măcar de dorințele copiilor noștri și sunteți dispuși chiar să încălcați legea!

Să vă fie RUȘINE!

Primar

Cristi Valentin Misăilă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?