Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808
Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808

Cei aproape 86.000 de pensionari vrânceni primesc pensii majorate!


Începând cu această lună, toți pensionarii vor primi pensii majorate, ca urmare a majorării punctului de pensie cu 5,25%. Astfel, potrivit celor spuse de Adrian Juravle, directorul Casei Județene de Pensii (CJP) Vrancea, începând cu ianuarie 2017 valoarea punctului de pensie este de 917,5 lei adică: 871,7 (valoarea punctului de pensie valabilă în anul 2016) x 5,25% = 917,5 lei. „Conform prevederilor alin.(2) al art.102 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare: «valoarea punctului de pensie se majorează anual cu 100% din rata medie anuală a inflației la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat». Èšinând seama și de alin.(3) al art.102 din aceeasi lege prin care se stabilește că «În situația în care unul dintre indicatorii prevăzuți la alin. (2), realizați pe anul precedent, are valoare negativă, la stabilirea valorii punctului de pensie se utilizează indicatorul cu valoare pozitivă» și, având în vedere că rata inflației pe anul 2015 a fost negativă (-0.6%), valoarea punctului de pensie începând cu 1 ianuarie 2017 se majorează cu 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat pentru anul 2015, respectiv va avea loc o majorare a punctului de pensie cu 5.25%. Față de acestea, începând cu ianuarie 2017 valoarea punctului de pensie este de 917,5 lei”, a detaliat Adrian Juravle, directorul Casei Județene de Pensii Vrancea.
    În momentul de față, la nivelul Casei Județene de Pensii Vrancea există un număr total de 85.804 pensionari aflați în plată. Dintre aceștia, 74.848 sunt pensionari de Stat și 10.956 sunt pensionari CAP. „Facem precizarea că un pensionar poate avea unul sau mai multe dosare de pensii”, a mai spus Adrian Juravle.
    Din totalul pensionarilor vrânceni, 60.472 sunt pensionari de limită de vârstă, 10.764 sunt beneficiari de pensii de urmaș, 8.354 sunt pensionari de invaliditate, 307 au pensii anticipate, 1154 primesc pensii anticipate parțiale și 4.753 sunt pensionari beneficiari de Legi speciale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?