Ediția: Joi 23 ianuarie 2025 Nr. 6799
Ediția: Joi 23 ianuarie 2025 Nr. 6799

Nicolae Monac este candidatul PSD Vrancea pentru funcția de primar al comunei Țifești: „Nu mai putem aștepta încă 20 DE ANI DE PROMISIUNI”

Nicolae Monac este candidatul Partidului Social Democrat, Filiala Vrancea, pentru funcția de primar al comunei Țifești. Deși se află în fața primului mandat de primar, pentru care le cere votul locuitorilor din satele componente ale comunei, respectiv Țifești, Sîrbi, Clipicești, Oleșești, Igești, Pătrășcani, Vitănești și Bătinești, Nicolae Monac spune că pariul său cu țifeștenii are la bază proiectele cu care vine în fața lor și care vor schimba în bine fața comunei.

Candidatul PSD Vrancea la funcția de primar al comunei Țifești a precizat că cea mai mare dorință a sa este să transforme localitatea, cu infrastructură modernă și condiții de viață și de trai după modelul localităților din vestul Uniunii Europene. Nicolae Monac a ținut să le spună locuitorilor dinȚifești de ce vrea să candideze pentru funcția de primar al comunei. „Fac acest pas pentru comuna în care m-am născut și trăiesc, pentru comunitatea care trudește din tată-n fiu ca să-și păstreze tradițiile și pământurile dobândite după ani de umilințe și durere. Și pentru că nu mai putem aștepta încă 20 DE ANI DE PROMISIUNI, avem acum datoria morală și spirituală să ne îngrijim de sănătatea bunicilor, părinților, a noastră și a copiilor noștri, să investim în infrastructură, educație, cultură, agricultură și afaceri locale prin implicarea tinerilor, totul pentru bunăstarea și fericirea comunității în care trăim“, a afirmat Nicolae Monac.

Pe lista de investiții pe care Nicolae Monac își propune să le implementeze, după ce va fi ales primar, se află mai multe obiective din care amintim:

Extindere și modernizare sistem de alimentare cu apă;

Construire rețea de canalizare;

Asfaltarea tuturor drumurilor locale și de acces către proprietăți;

Realizare sistem de alimentare cu gaze naturale a tuturor locuințelor din comună;

Construirea de grupuri sanitare moderne la unitățile școlare din Țifești, Bătinești și Clipicești;

Construirea de case praznicale și camere mortuare la toate bisericile din comuna Țifești;

Crearea de noi locuri de muncă prin atragerea investitorilor în zonă cărora le vor fi oferite facilități fiscale și nu numai;

Înființarea unui Birou de Consultanță Gratuită în cadrul Primariei pentru atragerea de Fonduri Europene, în sprijinul tinerilor;

Reabilitarea, modernizarea și dotarea căminelor culturale din Țifești, Clipicești și Bătinești;

Reabilitarea, modernizarea și dotarea dispensarelor din satele Țifești, Clipicești, și Bătinești;

Centru de asistență si suport pentru vârstnici;

Amenajarea unei piețe agroalimentare-pentru legumicultori și viticultori;

Înființarea unui centru de procesare a legumelor;

Decolmatarea gârlelor în scopul irigării terenurilor în toată comuna;

Sistem modern de alimentare cu apă pentru locuitorii comunei Țifești

Nicolae Monac a susținut că una dintre cele mai presante probleme este extinderea și modernizarea sistemului de alimentare cu apă, deoarece apa stă stocată cu lunile în bazine de beton, în gospodării și devine improprie consumului (un pericol pentru sănătate). Monac a arătat că în prezent acest sistem este mult subdimensionat și nu face față nevoilor curente. „Îmi propun ca împreună cu echipa mea să realizăm câteva proiecte care vor rezolva multe dintre actualele probleme cu care ne confruntăm cu toții. Una dintre cele mai presante probleme este extinderea și modernizarea sistemului de alimentare cu apă. În prezent acest sistem este mult subdimensionat și nu face față nevoilor curente. De asemenea, avem în vedere realizarea unui sistem de canalizare la care vor fi racordate toate locuințele din comuna Țifești. În acest context, și legat de apă și canalizare, vrem să facem grupuri sanitare moderne la unitățile școlare din Țifești, Bătinești și Clipicești. Chiar dacă la Școala Țifești există un astfel de grup, acesta nu este folosit pentru că nu este rezolvată problema alimentării cu apă a comunei“, a afirmat Nicolae Monac.

Centru de procesare a legumelor pentru legumicultorii din Bătinești

Unul dintre cele mai îndrăznețe proiecte pe care Nicolae Monac îl aduce în fața locuitorilor comunei Țifești este înființarea unui centru de procesare a legumelor. Monac a arătat că zona satului Bătinești este una recunoscută ca fiind un bazin legumicol important al județului Vrancea. Pentru că o parte din recolta obținută nu poate fi vândută, candidatul PSD la funcția de primar al comunei Țifești vine cu o idee îndrăzneață, respectiv realizarea unui centru de procesare a fructelor și legumelor. La acest proiect vor deveni parte și viticultorii care doresc conservarea strugurilor. În acest sens, crede Nicolae Monac, este posibilă realizarea acestui centru de procesare de către Primăria Țifești într-un parteneriat public privat. „Este un proiect îndrăzneț de care comuna noastră are nevoie și anume înființarea unui Centru pentru procesarea legumelor. Este cunoscut faptul că majoritatea locuitorilor din satul Bătinești se ocupă cu legumicultură. Cum o parte importantă din recolta lor nu poate fi comercializată, vom veni în sprijinul lor cu acest proiect. Avem deja o locație unde am putea construi acest centru unde legumicultorii să își poată procesa legumele și fructele care nu au putut fi vândute. Acest centru de procesare poate fi realizat în parteneriat public privat, cu atragerea de fonduri europener, fonduri care sunt un motor important pentru dezvoltarea comunităților locale“, a afirmat Nicolae Monac.

Drumurile locale, asfaltate cu fonduri europene

Tot cu fonduri europene Nicolae Monac vrea să asfalteze toate drumurile locale din Țifești și să reabiliteze și să modernizeze căminele culturale și dispensarele medicale din satele Țifești, Bătinești și Clipicești. „Împreună cu echipa mea vom scrie proiecte pentru reabilitarea și modernizarea căminelor culturale și dispensarelor medicale din satele Țifești, Bătinești și Clipicești. Acestea au fost lăsate de izbeliște de actualul primar și este imperios ca acestea să fie reabilitate și dotate cu aparatura și logistica necesară pentru o bună funcționare în interesul comunității locale“, a susținut Nicolae Monac.

Alăturați-vă nouă! Doar împreună prin muncă, educație și credință, vom clădi viitorul comunei noastre!“

Candidatul PSD la funcția de primar al comunei Țifești, Nicolae Monac, are și un mesaj pentru țifeșteni: „Împreună cu echipa mea vom fi prezenți în mijlocul comunității, vizitând fiecare familie pentru a demonstra implicarea noastră și pentru a ne cunoaște, atât reciproc, cât și pentru a afla nevoile și neajunsurile care nu sunt atât de cunoscute. Pentru a îmbunătăți relația dintre un viitor primar și oamenii pe care îi servește, este important ca oamenii să îl cunoască și să vadă interesul acestuia pentru comunitate. Alăturați-vă nouă! Doar împreună prin muncă, educație și credință, vom clădi viitorul comunei noastre! Așa să ne-ajute Dumnezeu!“.

Articol executat de SC MEDIA UNO SRL la comanda PSD filiala Vrancea; CUI mandatar financiar 21200019

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?