Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Fermierii sunt îngrijoraţi că nu ştiu când vor primi despăgubirile de secetă şi care este cuantumul acestora

Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AGC) a trimis o scrisoare deschisă premierului Ludovic Orban şi membrilor Guvernului, în care îşi exprimă îngrijorarea că nu se cunoaşte data când fermierii vor primi despăgubirile promise pentru seceta severă din acest an şi care este cuantumul acestora, potrivit unui comunicat remis, joi, AGERPRES.

„Referitor la Proiectul de Ordonanţă de urgenţă pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat acordat producătorilor agricoli care au înfiinţat culturi în toamna anului 2019, afectate de seceta pedologică, postat în consultare publică pe site-ul MADR – 18.08.2020, Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare vă atrage atenţia şi îşi manifestă îngrijorarea asupra Capitolului III – Procedura de acordare a ajutorului de stat, din care lipsesc cu desăvârşire informaţii certe privind suma totală alocată de către MADR pentru efectuarea acestor plăţi, sumă care a fost estimată la valoarea de 1,2 miliarde de lei. În documentul postat iniţial pe site-ul MADR la art. 11 era prevăzută ca sumă maximă alocată acestei scheme de ajutor 1.088.409,00 mii lei!”, precizează reprezentanţii alianţei.

Aceştia au arătat că nicăieri în cadrul documentului aflat în dezbatere nu este specificat faptul că aceste plăţi se vor face parţial, urmând ca diferenţa să fie încasată după următoarea rectificare bugetară din octombrie.

„Mai mult decât atât, în cuprinsul art. 11 a fost introdus un nou alineat (2) care precizează că „În situaţia în care sumele necesare depăşesc plafoanele bugetare aprobate cu această destinaţie, valoarea ajutorului se reduce proporţional pentru toţi beneficiarii schemei de ajutor de stat”. Cum puteţi sugera că sumele nu acoperă suma estimată iniţial dacă public aţi afirmat că există, chiar dacă nu este menţionată expres?”, întreabă agricultorii.

Ei susţin că situaţia de secetă extremă a fost semnalată încă din luna martie 2020. „Care este motivul pentru care s-a făcut suplimentarea bugetului MADR? Înţelegând că şi alte sectoare au nevoie de sprijin, considerăm, totuşi, că plata despăgubirilor provocate de secetă ar trebui să reprezinte prioritatea zero, conform discuţiilor avute până în prezent! Dacă sumele alocate sunt pentru sectorul vegetal, de ce suma maximă alocată nu se regăseşte în proiectul de Ordonanţă? Nu dorim să ne antagonizăm cu alte sectoare importante – ci să cerem ceea ce este important şi urgent pentru sectorul vegetal, cel mai grav afectat de seceta pedologică severă, care riscă să intre în colaps”, se mai arată în comunicat.

Articolul integral pe – https://bit.ly/3aKiWwx

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?