Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Acțiune de verificare în zone turistice, piscine și pensiuni din Vrancea; nereguli sancționate cu 24 de amenzi a câte 500 de lei

 

Autoritățile acționează în continuare în sprijinul cetățenilor pentru a limita răspândirea noului virus

Peste 110 societăți comerciale au fost verificate miercuri, 5 august a.c., în cadrul unor acțiuni care au vizat modul în care sunt respectate normele legale impuse pe perioada stării de alertă. Controalele au fost organizate sub autoritatea prefectului.

Pentru prevenirea și limitarea infectării cu noul virus, polițiștii, jandarmii, pompierii și polițiștii locali, împreună cu reprezentanții instituțiilor cu atribuții de control au continuat activitățile desfășurate în zonele aglomerate din județul Vrancea și în mijloacele de transport în comun și au verificat modul de respectare a măsurilor impuse în contextul stării de alertă.

În cadrul acţiunilor punctuale desfăşurate în cursul zilei de ieri, au fost verificate peste 130 de locații, fiind vizate localuri de alimentaţie publică, cât şi piscine, pensiuni, terase, mijloace de transport în comun, cum ar fi autobuze, maxi-taxi, dar şi zone turistice care în această perioadă sunt frecventate de un număr ridicat de persoane.

490 de persoane au fost legitimate în vederea verificării cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse. De asemenea, au fost verificate 29 de mijloace de transport, din care 25 de mijloace de transport în comun.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 24 de sancțiuni contravenționale în valoare de 500 de lei.

Activitățile în sistem integrat pentru protejarea sănătății cetățenilor vor continua și în perioada următoare.

Vă amintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19.

Comunicat IPJ Vrancea, 6 august 2020

foto: IPJ Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?