86,96% rata de promovare a concursului național de titularizare, sesiunea 2020 (înainte de contestații), în județul Vrancea (307 note peste 5,00, din 353 de lucrări evaluate și notate)
Inspectoratul Școlar Județean Vrancea a centralizat rezultatele obținute de cadrele didactice care au susținut proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar – sesiunea 2020 (înainte de înregistrarea contestațiilor).
-
Procentul notelor peste 7 (șapte) obținute de candidații care au susținut proba scrisă este de 57,22% (202 lucrări).
-
3 candidați au obținut nota 10, iar 199 de candidați au obținut note între 7 și 9,99.
-
La proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar s-au prezentat 401 candidați, din totalul de 442 de candidați înscriși.
-
În centrele de evaluare au fost notate 353 de lucrări, întrucât: 45 de candidați s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei, 2 candidați au fost eliminați în centrul de examen, iar lucrarea unui candidat a fost anulată în centrul de evaluare din motive legate de nerespectarea metodologiei. Candidații eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă nu vor fi repartizați pe posturi didactice în anul școlar 2020-2021.
Contestațiile pot fi depuse la sediul Inspectoratului Școlar Județean Vrancea sau transmise prin mijloace electronice la adresa de e-mail: titularizarevn2020@gmail.com, în zilele de 4 august 2020, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 5 august 2020, până la ora 12:00. La depunerea online a contestației, cererea de contestație trebuie însoțită de copia cărții de identitate. Rezultatele finale se afișează la sediul Inspectoratului Școlar Județean Vrancea, pe site-ul dedicat mișcării personalului didactic din Vrancea – https://mru.eduplan.ro și pe site-ul titularizare.edu.ro, în data de 11 august 2020.
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci).
Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante, publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice, organizate de către Inspectoratul Școlar Județean Vrancea în intervalul 12 – 14 august 2020.
PREȘEDINTELE COMISIEI JUDEȚENE,
INSPECTOR ȘCOLAR GENERAL ADJUNCT,
prof. Gabriela Daniela MARCHITAN
Comunicat de presă, 04.08.2020