Un incendiu puternic a izbucnit în această dimineață la o gospodărie din localitatea Străoane. Din primele date, se pare că focul s-a extins și la o casă alăturată. Martorii spun că fumul este vizibil de la mai bine de 1 kilometru distanță.
„Intervenim cu 4 echipaje, cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, pentru stingerea unui incendiu la două locuințe din comuna Străoane, care se manifestă pe o suprafață de circa 250 mp. Incendiul este localizat, se lucrează pentru lichidarea acestuia. Până la acest moment, nu au fost înregistrate victime. ne-a precizat, în urmă cu puțin timp, purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea. Vom reveni cu informații
UPDATE ! Incendiul a fost lichidat în jurul orei 12:40. Consecințele evenimentului: la prima gospodărie au ars 150 mp din acoperișul locuinței, construit din lemn cu învelitoare din tablă (50 mp) și carton bitumat(100 mp), precum și mobilier, bunuri de uz casnic și gospodăresc. La cea de-a doua gospodărie au ars 100 mp din acoperișul unui grajd, construit din lemn și acoperit cu tablă. La cea de-a treia gospodărie au ars 5 ml din bazia casei, pompierii reușind să salveze restul locuinței formată din parter și etaj. Cauza probabilă: scurtcircuit electric. (ISU Vrancea)