Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Câştigătorii Concursului Naţional „Mesajul meu antidrog”, la nivelul judeţului Vrancea

În anul şcolar 2019-2020, Agenţia Naţională Antidrog, prin Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Vrancea, a continuat implementarea proiectelor naţionale de prevenire a consumului de droguri în rândul populaţiei preşcolare şi şcolare, care contribuie la îndeplinirea atribuţiilor asumate de Agenţia Naţională Antidrog şi Ministerul Educaţiei Naţionale în cadrul Strategiei Naţionale Antidrog 2013 – 2020. „MESAJUL MEU ANTIDROG” este unul dintre proiectele de succes de prevenire a consumului de droguri în rândul populaţiei şcolare din învăţământul gimnazial şi liceal din toate judeţele ţării şi din Bucureşti şi se desfăşoară anual, încă de la înfiinţarea A.N.A..

Obiectivul general îl reprezintă dezvoltarea unor atitudini şi practici de viaţă sănătoasă pentru elevi din învăţământul gimnazial şi liceal, prin implicarea în activităţi artistice, ca alternativă la consumul de tutun, alcool şi droguri, în anul şcolar 2019-2020. Proiectulul reprezintă un concurs naţional în cadrul căruia elevii îşi exprimă, într-o formă de comunicare artistică, opiniile şi atitudinile lor în legătură cu consumul de droguri.

Jurizarea/clasificarea lucrărilor înscrise: (lucrările distinse cu premiul I în cadrul Concursului Național Mesajul Meu Antidrog – ediția a XVII-a, vor participa la etapa națională)

Secțiunea arte vizuale liceu – grafică:

Loc I – Liceul de Artă „Gheorghe Tattarescu” – Focșani, clasa a XI – a A, profesor coordonator Laura Elena DUMITRU;

Loc II – Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu” – Focșani, clasa a X – a C, professor coordinator Mărioara BOTEZATU;

Loc III – Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu” – Focșani, clasa a X -a C, profesor coordonator Oana VLAICU;

Secțiunea arte vizuale gimnaziu – grafică:

Loc I – Școala Gimnazială nr. 2 Mărășești, clasa a VIII – B, profesor coordonator Elena PĂDURICE;

Secțiunea arte vizuale liceu – pictură:

Loc I – Liceul de Artă „Gheorghe Tattarescu” – Focșani, clasa a X – a, profesor coordonator Claudia LĂSCAN;

Loc II – Liceul de Artă „Gheorghe Tattarescu” – Focșani, a IX – a A, profesor coordonator Stefan DUMITRU;

Loc III – Colegiul Tehnic „Ion Mincu” – Focșani, clasa a XI – a D, profesor coordonator Cezarina NICODEI;

Mențiune – Liceul Tehnologic „G. G. Longinescu” – Focșani, profesor coordonator Adriana HOLBEA.

Secțiunea liceu – free style, eseu literar:

Loc I – Colegiul Tehnic „Ion Mincu” – Focșani, clasa a XI – a A, profesor coordonator Cezarina NICODEI;

Loc II – Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu” – Focșani, profesor coordonator Tatiana Gabriela DUȚĂ;

Loc III – Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu” – Focșani, profesor coordonator Mirela NISTOR;

COMUNICAT DE PRESĂ, 20 iulie 2020

Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog – Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?