Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

VIDEO și FOTO! Covidul la control și în Piața Moldovei din Focșani; „Sincer, nu mi-e teamă de virus, c-o moarte suntem toți datori ‟

Polițiștii vrânceni au continuat și astăzi acțiunile de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară în vederea prevenirii infectării cu virusul COVID-19, dar au acționat și pe linie rutieră, încă de la primele ore ale dimineții, când doi șoferi trași pe dreapta au avut de răspuns în fața oamenilor legii pentru că s-au urcat beți la volan. Unul dintre ei avea o alcolemie de 0,52 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motivându-le polițiștilor că merge să-și ducă soția la serviciu, iar un altul a avut 0,41 mg/litru alcool pur în aerul expirat.
Filtrele polițiștilor i-au vizat și pe oamenii care folosesc mijloacele de transport în comun, acolo unde sunt obligați să poarte mască de protecție, dar i-au verificat și pe șoferii microbuzelor dacă respectă măsurile de siguranță, și dacă numărul pasagerilor din autovehicul este cel legal. Acțiunile de verificare au continuat, tot dimineață, în Piața Moldovei din Focșani, un adevărat furnicar în care unii oameni pun masca de protecție mai mult de teama poliției, decât de ce a virusului. Părerile piețarilor despre virus sunt împărțite; dacă unii cred în existența lui, alții sunt de părere că
„se exagerează‟.

 

Masca, distanța și… degustarea fructelor din piață

Piața Moldovei, ora 10:00 dimineața. Pe culoarul cu primele tarabe de legume, distanțarea socială rămâne doar la nivel ideatic, în practică, toată lumea se atinge de toată lumea, iar neșansa de a trece pe lângă cineva care tocmai îți străntă în față este inevitabilă. Întorc capul, omul avea mască de protecție, doar că sub bărbie, iar stropii de salivă lucesc în lumina soarelui precum cristalele și aceste „cristale‟ pot fi purtătoarele virusului de care ne ferim cu toții. O doamnă, aflată în fața unei tarabe cu fructe, dă masca la o parte și ia o caisă, o șterge puțin de bluză și apoi mușcă din ea. Probabil voia să se asigure dacă marfa este bună. Ce facem cu mâinile care trebuie spălate, la fel și fructele pe care, probabil, au mai pus mâna și alți clienți?! „Port mască pentru protecția celorlalți. Majoritatea clienților poartă, sunt conștienți. Mai uită de distanță, este normal, suntem în piață, dar, în general, o respectă. Sincer, nu mi-e teamă de virus, c-o moarte suntem toți datori, dar, dacă mai avem zile, le mai protejăm‟, spune o comerciantă din piață, care vinde usturoi.
Uite masca, nu e masca. O altă comerciantă, care vindea roșii, nu purta mască. Dar, în momentul în care a văzut camerele de filmat, s-a băgat sub tarabă și a ieșit imediat cu masca de protecție așezată găbit pe față. Ce-a avut de spus?
„N-avem aer.‟ Între timp, un alt domn se plimba agale prin piață fără mască. „Am ieșit acum de la farmacie, am stat o oră acolo. Am mască, dar de ce?! Nu sunt afară?! Nu mi-e teamă de virus. Am, nu vă supărați, am că am fost la farmacie‟, ne spune omul scotocind nervos prin sacoșe mai multe zeci de secunde. A găsit masca în cele din urmă, dar doar pentru a-i face o poză, apoi a îndesat-o înapoi în plasă. Au mai fost și alți oameni fără mască de protecție, dar le-au spus organelor de poliție și de jandarmerie fie că au astm, fie că au alte afecțiuni care nu le permit să poarte masca de protecție. Totul însă s-a rezumat în a-i crede pe cuvânt, mai ales că, fiind într-un spațiu deschis, purtarea măștilor de protecție nu este obligatorie, ci doar recomandată.

 

Controale și la sălile de noroc din Focșani

Acțiunea polițiștilor a început în timpul acestei nopți, când echipajele de poliție au fost însoțite și de inspectori ai diferitelor instuții precum Comisaritaul Județean pentru Protecția Consumatorului (CJPC), Direcția Sanitar Veterinară (DSV), Direcția de Sănătate Publică(DSP) și Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM). „Astăzi, acțiunile au debutat în timpul nopții. Prima dată au fost verificate sălile de jocuri de noroc, am verificat toți operatori economici din Municipiul Focșani, ne interesa foarte mult dacă cei care sunt clienții sălilor de noroc poartă măști de siguranță, dacă păstrează o siguranță de protecție recomandată de lege și, de asemenea, dacă operatorii au dispensere cu substanțe dezinfectante, dacă au afișele cu recomandările pentru populație și dacă angajații poartă mască de protecție. În cursul dimineții de astăzi, acțiunile au continuat la nivelul Municipiului Focșani, s-au realizat niște filtre rutiere, obiectivul principal a fost să verificăm dacă pasagerii din mijloacele de transport în comun poartă mască de protecție, și, de asemenea, dacă se respectă regula privind numărul maxim de pasageri‟, a precizat cms. șef Daniel Fătu.
În Piața Moldovei, polițiștii au sesizat faptul că, în general, oamenii respectă măsurile de protecție, însă distanțarea socială le cam dă bătăi de cap atât clienților, cât și comercianților.
„Ulterior, echipajele de poliției însoțite de celelalte instituții, CJPC, Direcția Sanitar Veterninară, Direcția de Sănătate Publică, Inspectoratul Teritorial de Muncă au participat la activități în Piața Moldovei, în Oborul de vite. În principal, referindu-ne la legislația de protecție împotriva răspândirii covid, în Piața Moldovei constatăm că majoritatea oamenilor poartă măști de protecție; fiind spațiu deschis, nu sunt obligați, dar sunt recomandări în acest sens, fiind foarte aglomerat, este bine ca toți să purtăm măști de protecție.
De asemenea, aduc la cunoștință cetățenilor că, în spațiile închise, în instituțiile publice, în mijloacele de transport în comun, chiar și atunci când mergem la piscină, trebuie să purtăm mască de protecție. Bineînțeles, la piscine, după ce ajungem la șezlong, dăm masa de protecție jos, ne bronzăm, după care plecăm cu masca de protecție. Rog populația să înțeleagă faptul că este foarte important să ne protejăm atât pe noi, dar și pe ceilalți, și să se diminueze un pic acest lanț de răspândire a virusului COVID-19. Au fost aplicate sancțiuni contravenționale, acestea fiind ori avertismente, ori amenzi începând cu 500 de lei , iar la agenții economici, amenzile cresc foarte mult‟
, a mai spus cms. șef Daniel Fătu.

 

Omul, până nu vede cu ochii, nu crede cu inima‟

Omul zilelor noastre este prototipul lui Toma necredinciosul din Biblie: până nu simte pe piele lui efectele bolii, nu o recunoaște ca fiind adevărată. Cam aceasta ar fi concluzia unui cetățean care s-a oprit în piață să discute cu presa despre importanța purtării măștilor de protecție. „Păi ca să nu prindem boala aia, covidul ăla. Normal că mi-e teamă, noi credem în existența lui, chiar dacă se vorbește cum se vorbește, dar nu crede nimeni până nu vede pe propria piele. Așa că eu, în etnia rromilor, sunt reprezentantul rromilor din județul Vrancea, mă numesc Marcel Codreanu, mă știe toate autoritățile.
La început, nici eu n-am crezut, dar omul, până nu vede cu ochii, nu crede cu inima. Există boala, sigur, mai mult ca sigur există. De ce spun lucrul ăsta? Pentru că și eu numai am fost suspect, am fost, am văzut prin spitale, au murit vreo 7 sau 10 inși din comuna Cornetu, au murit și din alte părți. Cu ochii mei am văzut, și tineri, și bătrâni; nu că-s de cancer, sau de alte probleme, boala există, e bine să ne protejăm și români, și țigani, și toate naționalitățile. Ăsta-i adevărul, nu că vă spun altceva, că nu-s cumpărat de nimeni‟. „Așa, așa, bravo!‟, îi strigă un trecător omului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?