Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

VIDEO: Polițiști vrânceni, implicați într-o acțiune la nivel național privind furtul de motoare de ambarcațiuni din Suedia

ANCHETĂ PRIVIND FURTURI DE MOTOARE DE AMBARCAȚIUNI DIN SUEDIA

Poliția Română cooperează cu autoritățile suedeze într-un caz privind furtul a numeroase motoare de ambarcațiuni de pe teritoriul Suediei și vândute în zona Deltei Dunării. Luni, 13 iulie, polițiștii de investigații criminale au organizat o amplă acțiune la nivel național, în urma căreia au fost ridicate 37 de motoare de ambarcațiuni provenite din furturi, reușindu-se astfel recuperarea de bunuri în valoare de aproximativ 500.000 de euro.

În toamna anului trecut, polițiștii de investigații criminale din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Bacău, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, au demarat cercetări într-un dosar penal de criminalitate transfrontalieră, în care mai mulți cetățeni români sunt cercetați pentru furtul a numeroase motoare de ambarcațiuni de pe teritoriul Suediei și valorificarea lor pe teritoriul României.

În fapt, este vorba despre o anchetă ce vizează comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, furt calificat, fals material în înscrisuri oficiale și înșelăciune, începând cu luna august 2019 și până în iunie 2020. Membrii grupării, după sustragerea și transportarea motoarelor de ambarcațiuni în România, ar fi beneficiat de sprijinul altor persoane care ar fi falsificat elementele de identificare ale bunurilor respective și ar fi înlesnit astfel comercializarea lor, cea mai mare parte fiind vândute în zona Deltei Dunării.

Pentru documentarea membrilor acestui grup infracțional, polițiștii de investigații criminale băcăuani au desfășurat mai multe operațiuni pe raza județului Bacău, precum și în țară, un prim pas important în anchetă fiind acțiunea organizată la data de 22 iunie 2020, când patru dintre membri grupării au fost depistați în flagrant, în timp ce transportau cu două autoutilitare mai multe bunuri furate din Suedia (printre care și 8 motoare de ambarcațiuni). În continuare, s-au efectuat și 11 percheziții domiciliare, în județele Bacău și Tulcea, la adresele unde locuiau membrii grupului și 2 controale la societăți comerciale. De aici au fost ridicate două ambarcațiuni, 11 motoare, 15.000 de euro și alte bunuri. De asemenea, s-a dispus reținerea celor 11 membri vizați ai grupului infracțional, ulterior luându-se măsura controlului judiciar față de aceștia.

Pentru recuperarea prejudiciului și administrarea probatoriului în această cauză, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale ai I.P.J. Bacău, cu sprijinul Direcției de Investigații Criminale din I.G.P.R., au organizat, la data de 13 iulie 2020, o amplă acțiune la nivel național. Au fost angrenați polițiști de investigații criminale din cadrul inspectoratelor județene de poliție: Tulcea, Bacău, Mehedinți, Hunedoara, Prahova, Vrancea, Constanța, Neamț, Ilfov, Ialomița, Gorj, Argeș și Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, ai Poliției Transporturi Tulcea și Poliției Deltei Dunării.

În cadrul acesteia, au fost puse în executare 75 de mandate de aducere pe numele unor persoane care ar fi cumpărat motoare de ambarcațiuni furate de la membrii grupului infracțional, ele fiind audiate în calitate de martor. Au fost ridicate de la persoanele audiate 37 de motoare de ambarcațiuni provenite din furturile ce fac obiectul cercetărilor, reușindu-se astfel recuperarea de bunuri în valoare de aproximativ 500.000 de euro.

Cooperarea judiciară și polițienească internațională desfășurată în acest caz, în cooperare cu autoritățile din Suedia, se încadrează în activitățile prioritare asumate de polițiștii de investigații criminale români la nivel european, în cadrul Proiectului EMPACT – OPC (Organized Property Crime), respectiv combaterea grupurilor organizate de criminalitate itinerantă.

Comunicat de presă, 14 Iulie 2020

Sursa: IPJ BACĂU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?