Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Inginer pentru numai 11 zile. Adjudeanul Vlad Dediu, președinte al Uniunii Studenților, a murit la 22 ani după o baie în mare

Marea și-a luat un nou tribut, de această dată peVlad Dediu, președintele Uniunii Naționale a Studenților din România (UNSR), care s-a stins din viață sâmbătă pe un pat de spital din Constanța. Adjudeanul în vârstă de 22 ani fusese transportat de urgență la spital după ce un apel la 112 anunța că acesta,,a intrat în apă și nu a mai ieșit. În Mamaia, în dreptul clubului Fratelli”, după cum precizează Ziua de Constanța.

Adjudeanul absolvise de curând Facultatea de Transporturi din cadrul Universității Politehnice din București, așa cum apare pe pagina sa de Facebook. „De azi, cu ing. în față‟, scrisese la o postare Vlad Dediu. Zeci de prieteni virtuali i-au scris lui Vlad un ultim gând: „Da, cu ing. în față, dar din păcate pentru numai 11 zile. De acum numai Lumină, domnule inginer. Dumnezeu să te odihnească de-a dreapta Sa!‟, „Condoleanțe familiei! Mare durere ai lăsat în urma ta, copil frumos și deștept! Dumnezeu să te așeze în ceata drepților! Ne rugăm pentru sufletul tău!‟.

Când au ajuns la fața locului, paramedicii i-au acordat primul ajutor lui Vlad transportându-l ulterior la spital în stare gravă. Din păcate, inima băiatului s-a oprit la scurt timp după ce a ajuns la spital. Potrivit libertatea.roincidentul a avut loc în Mamaia, sâmbătă dimineața. Liderul studenților, în vârstă de 22 de ani, venise să se distreze alături de prieteni. Potrivit relatărilor de la fața locului, tânărul a intrat în apă, a fost prins de curenți și nu a mai putut ieși din valuri.

Un alt tânăr care trecea prin zonă l-a văzut în apă și a sărit în ajutorul lui. Medicii au ajuns imediat la fața locului. L-au resuscitat pe tânărul de 22 de ani și l-au transportat de urgență la spital în Constanţa.Ulterior, Vlad Dediu a fost dus la Spitalul Județean de Urgență din Constanța, însă acolo a decedat, în pofida eforturilor depuse de către personalul medical‟.

Viață curmată la început de drum

Am stat de vorbă cu o prietenă apropiată lui Vlad Dediu, care ne-a spus că tânărului îi plăcea să facă voluntariat încă din liceu, continuând aceste activități și în timpul studenției. „A fost colegul meu de bancă în liceu și unul dintre cei mai buni prieteni din Adjud. Am fost la grădiniță împreună. Apoi la școala primară și generală nu am fost în aceeași clasă, însă am fost la aceeași școală și ne înțelegeam bine. Însă la liceu am fost iar în aceeași clasă și aici am fost cel mai apropiați. În ultimii doi ani am fost colegi de bancă. El a făcut voluntariat încă din liceu și de aici pasiunea pentru uniunea studenților. Îi plăcea foarte mult să ajute și să reprezinte studenții. Mi-a spus un coleg de liceu ce s-a întâmplat. La finalul lunii iunie vorbisem ultima dată cu el. Le transmit condoleanțe familiei și să fie puternici‟, ne-a spus o prietenă de-a lui Vlad Dediu.

Vestea morții lui Vlad Dediu a fost anunțată și pe pagina de Facebook a UNSR. „Viața este un drum anevoios și fără un capăt vizibil. Din păcate, pentru unele persoane, acel capăt apare prea devreme. Cu durere în suflet, dorim să împărtășim cu voi faptul că dragul nostru prieten și membru al familiei UNSR Vlad Dediu s-a stins din viață pe data de 11 iulie, în urma unui stop cardio-respirator.Un adevărat lider, voluntar și prieten se stinge din viață înainte de vremea lui, înainte de a-și vedea toate visele împlinite și cariera completă. Întreaga federație UNSR este alături de familia lui Vlad, iar gândurile noastre sunt alături de el. Drum lin, Vlad!

De asemenea, pe pagina de Facebook – Universitatea POLITEHNICA din București este postat următorul mesaj: „Sâmbătă noapte s-a stins din viața colegul nostru, Vlad Dediu – președintele Uniunii Naționale a Studenților din România. Comunitatea academică este profund marcată de cele întâmplate. Vlad era un tânăr entuziast, un lider în adevăratul sens al cuvântului, tânărul care reușea să facă imposibilul să pară posibil! Vlad tocmai ce absolvise Facultatea de Transporturi a universității noastre, iar vineri se înscrisese la unul dintre programele de masterat ale #UPB. Imediat după toate acestea a plecat la mare, unde, pentru el, a fost un drum fără întoarcere! Suntem alături de familia și prietenii lui Vlad! Este o pierdere enormă pentru toată lumea, cuvintele fiind de prisos! Dumnezeu să-l odihnească în pace! Drum lin spre cer, dragul nostru prieten! Vei rămâne mereu in inimile noastre!”

          Vlad Dediu a fost absolvent al Colegiului Național „Emil Botta‟ Adjud. De-a lungul studenției, Vlad a fost președintele Organizației Studenților din Facultatea de Transporturi, reprezentantul studenților în Consiliul de Administrație la Universitatea Politehnica din București, membru al plenului și reprezentant al Societății Civile la Consiliul Economic și Social al României și președintele Uniunii Naționale a Studenților din România (UNSR).

Monitorul de Vrancea transmite condoleanțe familiei îndurerate! Dumnezeu să-l odihnească!

Sursa foto: Facebook/Universitatea POLITEHNICA din București

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?