Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

Ciolacu: După 15 iunie, să terminăm cu ”Klaustrofobia”, să ne gândim cum relansăm România

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, consideră că nu mai este nevoie de amenzi şi de stare de alertă, chiar dacă Guvernul îşi doreşte acest lucru deoarece „este paravanul perfect pentru toată clientela PNL să-şi continue marile afaceri pe bani publici”. „După 15 iunie, este timpul să punem punct modelului liberal de a administra o ţară doar cu amenzi, ameninţări şi restricţii. Să terminăm cu Klaustrofobia, să ne gândim cum relansăm România!”, spune liderul social-democraţilor, Marcel Ciolacu, într-o postare publicată, luni, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, guvernanţii nu au legitimitate în a da lecţii românilor despre cum să se protejeze de coronavirus, iar PSD nu mai este dispus să „înghită balivernele miniştrilor liberali”. „PSD nu e dispus să mai înghită balivernele miniştrilor liberali. Guvernanţii nu mai au nici legitimitatea să ne dea lecţii despre cum să ne protejăm în faţa coronavirusului după episodul scandalos din clădirea Guvernului, unde Orban şi camarila PNL chefuiau cu whisky şi trabucuri. Doar specialiştii în sănătate publică trebuie să spună clar ţării ce fel de măsuri trebuie luate mai departe”, se arată în postarea preşedintelui PSD.

Ciolacu mai afirmă că ministrul Sănătăţii vrea să prelungească şi după 15 iunie starea de alertă, deşi nu prezintă niciun argument solid pentru aceasta, nefiind expert în epidemiologie, „ci mai degrabă în măşti vândute fără bon fiscal, la farmacia familiei”. Liderul social-democrat îl acuză pe Nelu Tătaru că face doar exerciţii de imagine şi că „s-a lăudat, de fapt, cu munca primarilor şi preşedinţilor de consilii judeţene care au dus greul luptei cu pandemia”. „În vremea asta, la Ministerul Sănătăţii se trăgea tun după tun cu licitaţii aranjate pentru firmele de casă ale PNL”, afirmă Marcel Ciolacu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?