Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

ATENȚIE! Peste 1000 de polițiști vrânceni, la datorie, în minivacanța de 1 iunie. Care sunt recomandările Poliției!

 

Minivacanță în siguranță!

În contextul minivacanței prilejuite de sărbătorirea Zilei de 1 Iunie, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au fost luate măsuri suplimentare pentru prevenirea faptelor ilegale, prin asigurarea unei prezențe suplimentare a efectivelor de ordine publică la nivelul întregului județ.

În perioada 28.05 – 01.06.2020, peste 1000 de polițiști, sprijiniți de lucrători de la alte structuri operative și de aproximativ 100 de polițiști locali, vor acționa pentru protejarea și sprijinirea cetățenilor. Astfel, la activități vor participa circa 150 de polițiști de la rutieră, 720 de ordine publică, dar și polițiști de la investigaţii criminale, de la arme, explozivi şi substanţe periculoase, transporturi, investigarea criminalității economice, precum și luptători de la acțiuni speciale.

Una dintre prioritățile angajaților MAI aflați în teren este respectarea măsurilor dispuse pentru protejarea sănătății cetățenilor.

În cadrul dispozitivelor de ordine și siguranță publică, vor acționa în medie, în fiecare zi, aproximativ 200 de polițiști, cu 100 de mijloace de intervenție.

Pentru siguranța traficului, pe cele mai importante artere rutiere din județ, sunt amplasate 35 de aparate radar.

Amintim faptul că până pe data de 31 mai, inclusiv, este obligatorie justificarea deplasării persoanelor în afara localităților.

Pentru evitarea unor evenimente neplăcute, le recomandăm cetățenilor următoarele:

• Evitați deplasările care nu sunt urgente sau absolut necesare!

• Evitați zonele aglomerate, unde sunteți expuși la contact direct și/sau interacțiune cu un număr mare de persoane;

• Limitați la maximum orice contact direct cu alte persoane, în afara celor care fac parte din familia restrânsă, prin gesturi cum ar fi: strângerea mâinilor, îmbrățișările, sărutul obrajilor sau al mâinilor, atingerea fețelor cu mâinile;

• Evitați atingerea suprafețelor care sunt atinse în mod frecvent și de alte persoane, precum: balustrade, mânere, butoane de lift sau de acces. În cazul în care sunteți totuși nevoiți să atingeți aceste suprafețe, protejați-vă, folosind șervețele de unică folosință.

• Limitați folosirea bancnotelor și a monedelor, optând pentru plăți cu cardul/telefonul sau plăți on-line.

• Respectați cu strictețe regulile de igienă personală recomandate de autorități, pentru a vă proteja atât pe dumneavoastră cât și pe cei apropiați.

• Țineți cont de faptul că nu în toate cazurile infectarea cu noul Coronavirus (COVID-19) este vizibilă prin simptome specifice. Virusul poate fi răspândit inclusiv de persoane aparent sănătoase, care nu au cunoștință de faptul că sunt purtători ai noului Coronavirus.

• Rămâneți acasă dacă aveți simptome de gripă sau răceală (tuse, febră, dificultăți în respirație) și sunați medicul de familie pentru a solicita sfaturi.

Apelați 112 – Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă – numai în cazuri de urgenţă, care necesită intervenţia promptă a structurilor specializate pentru soluţionarea acelui eveniment.

Comunicat  IPJ Vrancea, 29 mai 2020

foto: adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?