Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

La 68 de ani, Jean-Michel Jarre anunță primul său turneu american


Cunoscut pentru concertele sale gigantice din întreaga lume, artistul de muzică electronică Jean-Michel Jarre a anunțat un turneu cu nouă date în America de Nord, o premieră în aproape cinci decenii de carieră, relatează AFP. După lansarea „Oxygene 3” la începutul lunii decembrie și la 40 de ani după primul album cu același nume, compozitorul a declarat luni că va concerta în luna mai la Toronto, Montreal, și ulterior în mai multe orașe din Statele Unite. Pentru datele din acest turneu, muzicianul francez în vârstă de 68 de ani a ales săli de concerte de dimensiuni foarte diferite, de la o sală de 3.100 de locuri în Pennsylvania la una de 15.000 de locuri în Montreal (Belle Centre).
La New York, artistul va concerta la Radio City Music Hall, una dintre cele mai faimoase săli de concerte din oraș. Până în prezent, Jean-Michel Jarre a avut un singur concert în America de Nord, celebrul Rendez-vous din Houston, care a atras un public de 1—1,5 milioane de persoane la 5 aprilie 1986. La acel moment, evenimentul a fost considerat cel mai mare concert din istorie. Ulterior, muzicianul francez a strâns 2,5 milioane de persoane la un concert susținut în La Défense pe 14 iulie 1990 și 3,5 milioane la Moscova pe 6 septembrie 1997.
În ultimul timp, Jean-Michel Jarre a avut o intensă activitate muzicală, lansând în 14 luni trei albume,”Electronica 1: The Time Machine”, „Electronica 2: The Heart of Noise” și „Oxygene 3”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?