Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Coronavirusul nu a blocat investițiile din Focșani. Lucrările la școlile Ion Basgan și Duiliu Zamfirescu, finalizate în iunie

Epidemia de coronavirus nu a blocat lucrările la proiectele de investiții derulate de Primăria Focșani în municipiu. Se lucrează la reabilitarea unităților școlare, la locuri de joacă, la reabilitarea și modernizarea străzilor. Unele dintre cele mai așteptate investiții sunt cele referitoare la reabilitarea școlilor Duiliu Zamfirescu și Ion Basgan. Investițiile sunt realizate cu fonduri europene și ar urma să fie finalizate cel târziu în luna iunie. Primarul Cristi Misăilă ne-a spus că în cele două unități școlare au mai rămas de executat lucrările din interior. „La cele două școli lucrările sunt aproape de finalizare, mai sunt câteva lucrări de executat la interior și sperăm ca până la sfârșitul lunii mai, jumătatea lunii iunie să fie ambele școli finalizate”, a spus primarul Misăilă.

De asemenea, se lucrează la reabilitarea cantinei și căminului din curtea Liceului Gh. Asachi. Un alt proiect aflat în derulare este cel de extindere a Școlii 3, un corp de clădire promis Liceului de Artă. „Astăzi am făcut o vizită în șantier, iar lucrările sunt într-un stadiu avansat. Am fost întrebat de ce s-a schimbat tâmplăria exterioară. Clădirea este începută de 20 de ani, tâmplăria montată în urmă cu cel puțin zece ani era de slabă calitate, o tâmplărie doar din PVC, cu trei camere iar în acest moment s-a instalat o tâmplărie de aluminiu, cu rupere termică, geam tripan. La sfârșitul fiecărei construcții este necesar un certificat de eficiență energetică iar fără aceste geamuri nu am fi îndeplinit indicatorii de performanță energetică a clădirii”, a adăugat primarul Cristi Misăilă.

Edilul a arătat că, în zona școlii Duiliu Zamfirescu, se lucrează la strada Tinereții. Aici lucrările au fost întârziate de problemele cu stabilizarea solului, fiind necesară schimbarea soluției tehnice. În plus, o conductă de apă rece din zonă se fisura când se lucra cu utilajele de compactare și a fost necesară înlocuirea acesteia. „Pe strada Tinereții se lucrează, suntem la stadiul realizării trotuarelor. Stratul suport al drumului a fost în sfârșit realizat. Printr-o hotărâre a Consiliului Local a fost aprobată modificarea indicatorilor tehnico economici, din cauza modificării soluției trehnice. Acolo au fost probleme cu stabilizarea solului. A fost o primă soluție cu 26 cm de balast și 25 cm de piatră spartă, nu au ieșit testele și s-a schimbat soluția. S-a mers pe 20 cm de balast și 20 cm de balast stabilizat, ceea ce a dat rezultate și au ieșit probele de compactare. Aceste schimbări au prespusus modificarea timpului de execuție a lucrării. Inițial s-a aplicat o soluție, s-a văzut că nu este bună și s-a recurs la a doua soluție. Mai mult, pe acea stradă am avut o problemă cu o conductă de apă care era foarte veche, se fisura când intrau cu utilajele de compactare. Ceda și se făceau acumulări de apă în sol”, a detaliat primarul Cristi Misăilă.

În zonă este și strada Căpitan Stoenescu, unde mai trebuie turnate stratul de asfalt, binderul și stratul de uzură. Pe strada Timotei Cipariu se lucrează la trotuare și se va interveni și la carosabil. De fapt, pe toate străzile începute anul trecut se lucrează la ridicarea la nivelul final a capacelor căminelor de canalizare, înlocuirea și montarea geigerelor. Se lucrează la strada Panduri, pe tronsoane, de la intersecția cu Dornei până la intersecția cu 8 Martie. De asemenea, a fost dat ordinul de începere a lucrărilor la străzile Revoluției, Căpitan Crețu Florin, Aleea Parc, Aleea Sudului, finanțate prin PNDL. Urmează să fie demarate lucrările pe strada Diviziei și pe celelalte artere din lotul de 28 de străzi care nu au fost „atacate” până acum.

Lucrări la dispensarul din Sud și locurile de joacă din grădinițe

Primarul Cristi Misăilă a precizat că anul acesta vor fi finalizate lucrările la Dispensarul din cartierul Sud. Deja se lucrează la amenajarea curții și sunt în derulare procedurile de achiziție pentru dotări. „Dispensarul va fi finalizat anul acesta, trebuie să obținem și autorizațiile de funcționare. El este făcut conform tuturor standardelor. După ce vom avea și aceste autorizații va fi angajat personalul medical. Acolo vor funcționa două cabinete de medicină de familie, câte unul de medicină internă, de stomatologie, de pediatrie și două săli de tratament”, a precizat primarul Foșaniului.

În ceea ce privește locurile de joacă, sunt în derulare lucrările la cel aflat în incinta grădiniței 7 din municipiu și a fost dat ordinul de începere a lucrărilor pentru locurile de joacă de la cele două creșe, 1 și 7. „Practic, cu aceste două locuri de joacă vom închide proiectul de reabilitare a locurilor de joacă din învățământul preșcolar. Suntem în procedură de achiziție pentru scoaterea la licitație a celor 14 locuri de joacă din municipiu”, a precizat primarul Cristi Misăilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?