Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

Adeverințe de angajator false, lemn confiscat, șoferi băuți la volan – dosare penale întocmite de polițiștii vrânceni

 

Dosare penale întocmite de polițiști

— La data 24.04.2020, ora 14.17, polițiștii Serviciului Rutier Vrancea au depistat un tânăr, în vârstă de 25 de ani, din comuna Sihlea, în timp ce conducea un autoturism pe DN2 E85 (comuna Dumbrăveni), fiind sub influența alcoolului. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând valoarea de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.

— La data de 24.04.2020, ora 14.15, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Nănești au identificat doi tineri, în vârstă de 26, respectiv 17 ani, ambii din comuna Slobozia Bradului, care se deplasau cu un autoturism pe DN 25 A, pe raza localității Nănești. În momentul controlului documentelor, aceștia au prezentat două adeverințe de angajator, însă din verificările efectuate de către polițiști în aplicația pentru evidența angajaților, cei doi nu figurau ca angajați la respectiva asociație familială. În cauză a fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

— La data de 25.04.2020, ora 11.30, polițiștii Secţiei de Poliţie Rurală Goleşti s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că administratorul unei societăți comerciale de pe raza județului Vrancea ar fi eliberat o adeverință pe numele unui bărbat, din comuna Mera, din care rezultă că acesta ar fi angajat al societății, însă în urma verificărilor efectuate a rezultat că cel în cauză nu figurează ca angajat. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „fals în înscrisuri sub semnătură privată”, urmând a se continua cercetările și a se propune soluție legală.

— La data de 25.04.2020, polițiștii vrânceni au depistat pe raza orașului Panciu o autoutilitară încărcată cu material lemnos (lemn foc fag), care nu corespundea din punct de vedere cantitativ. În urma verificărilor efectuate în baza de date s-a constatat și faptul că adeverințele prezentate de conducătorul auto și de cealaltă persoană care se afla în autovehicul sunt false. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, iar materialul lemnos a fost confiscat.

— La data de 25.04.2020, ora 23.35, în comuna Suraia, polițiștii Secției de Poliție Rurală Golești au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din mun. Focșani, care conducea un autoturism, având o alcoolemie de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal.

— La data de 26.04.2020, ora 03.19, polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Panciu au fost sesizați prin SNUAU 112 de către un bărbat, din comuna Câmpuri, cu privire la faptul că o persoană conduce pe drumul comunal din satul Fetești un autoturism, fără să posede permis de conducere și se află sub influența băuturilor alcoolice. Astfel, pe DJ 115 (Fetești) a fost oprit în trafic un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 27 de ani, din comuna Răcoasa. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că cel în cauză nu posedă permis de conducere. Totodată, fiind testat cu aparatul alcooltest, a rezultat o valoare de 0.44 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.

De asemenea, bărbatul nu a respectat prevederile Ordonanței Militare nr. 3/2020, respectiv nu a prezentat polițiștilor declarația pe proprie răspundere completată în prealabil, menționând faptul că se duce în vizită la o persoană. Sub acest aspect, acesta a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 2000 de lei.

— La data de 26.04.2020, ora 13.30, polițiștii Postului de Poliție Slobozia Bradului au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din județul Bacău, în timp ce conducea pe DC 169 (Slobozia Bradului), un autoturism, fără a poseda permis de conducere și având o alcoolemie de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal. (Buletin de presă IPJ Vrancea, 27 aprilie 2020)

— La data de 27 aprilie a.c., ora 22.20, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mărășești au depistat un tânăr de 25 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe strada Republicii din orașul Mărășești, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză a fost întocmit dosar penal.(Buletin de presă IPJ Vrancea, 28 aprilie 2020)

Sursa foto: Digi24

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?