Populismul și demagogia riscă să erodeze proiectul european, pe fondul unei succesiuni de crize (a refugiaților, a migrației, mai nou a COVID-19, etc.).
Populismul și demagogia au perturbat și preocupă proiectul european, dar riscă să producă efect de contagiune în climatul politic european.
23 aprilie este data la care liderii UE discută, prin videoconferință, strategia de redresare a UE. Această strategie va fi axată pe patru priorități: funcționarea pieței interne, o strategie de investiții masive, acțiunile externe ale UE și reziliența și guvernanța UE și va presupune și “trei plase de siguranță” în fața pandemiei propuse de Eurogrup pentru lucrători, întreprinderi și statele membre (540 miliarde euro).
Atât președintele Consiliului European, Charles Michel, cât și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au prezentat o foie de parcurs europeană cu privire la ridicarea măsurilor de izolare impuse de COVID-19.
Propunerea are în vedere, printre altele, expertiza Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC) și activitatea de până acum a Organizației Mondială a Sănătății (WHO). Ea vorbește despre planificarea în timp, despre criteriile care au dus la elaborarea foii de parcurs, despre principii, despre măsuri complementare, despre creșterea capacității de reziliență a sistemelor de sănătate și de creștere a capacității de protecție pentru personalul medical. Mă voi opri la principiile pe care se bazează foaia de parcurs, pentru că eu cred că aceasta este zona vulnerabilă la populism și demagogie în interiorul statelor UE. Astfel:
-
acțiunea trebuie bazată pe știință și să aibă în centrul atenției sănătatea publică;
-
acțiunea trebuie coordonată între statele membre;
-
respectul și solidaritatea dintre statele membre rămân elementele centrale ale acțiunii.
Dar, din felul în care s-au raportat la epidemia de COVID-19, actorii politici europeni nu numai că nu s-au coordonat, dar au generat și fricțiuni politice care reprezintă un teren germinativ ideal pentru demagogii și populiștii europeni.
Discursurile care alimentează teoriile conspiraționiste, cele care vorbesc despre lideri izbăvitori sau despre soluții miraculoase, reprezintă ceea ce populiștii și demagogii (neo-marxiști sau nu) promovează, accentuând neîncrederea în autorități, în formele tradiționale de agregare a intereselor oamenilor, alimentarea conflictelor între diferitele categorii de cetățeni.
Același lucru vis-a-vis de principiul respectului și solidarității. El a fost înlocuit, la începutul epidemiei, de un soi de concurență sălbatică, de o cursă fie pentru acces la echipamente și medicamente necesare combaterii COVID-19, fie în ceea ce a presupus măsuri de izolare, distanțare, fie în ceea ce a presupus repatrierea conaționalilor. Și aici au apărut voci care și-au creat capital politic prezentând situații reale, într-o manieră apocaliptică, scoase din contextul solidarității europene. Sunt puțini care au remarcat că 17 state membre au organizat zboruri pentru repatrierea propriilor cetățeni, multe dintre ele finanțate prin Mecanismul European de Protecție Civilă sau că există o platformă online dedicată schimbului de experiență între oameni de știință, în ceea ce privește tratamentul bolnavilor de COVID-19.
De aceea, cred că este bine ca politicienii responsabili să-și informeze corect cetățenii vis-a-vis de UE, dar și de specificul fiecărei țări, întrucât s-a văzut în timp că demagogia și populismul reprezintă pericole mult mai mari decât par la prima vedere, întrucât exploatează instinctul și emoția în defavoarea spiritului rațional și legal.
Deputat Angel TÎLVĂR,
Președintele Comisiei pentru Afaceri Europene
Comunicat de presă