Scrisoare deschisă către Președintele României, D-l Klaus Iohannis
D-le președinte, mă adresez d-voastră pentru că reprezentați cea mai înaltă autoritate a statului român. Simțul civic mă obliga să o fac, deoarece am observat că până acum, nimeni nu a avut o atitudine tranșantă. Ca medic și ca om pot să înțeleg unele măsuri pentru împiedicarea răspândirii coronavirusului. Ce nu pot să înțeleg este blocarea persoanelor peste 65 de ani în case. Sub pretextul apărării de virus, îi condamnați practic la arest la domiciliu. Situația lor este identică cu cea a pușcăriașilor care au o oră de plimbare în curte. Acest fapt are un efect devastator asupra lor. Îi rupeți de familie, de prieteni, de societate. Mulți dinte ei sunt singuri, neglijați de copii. Izolarea în case îi omoară. Puteți să replicați că îi protejați. De ce nu îi lăsați pe ei să hotărască cum vor să se protejeze?
Cei mai mulți sunt disciplinați și se izolează singuri în case. Alte categorii sociale sunt cele indisciplinate și răspândesc boala. Puteți să spuneți că vor răspândi boala. Având atâtea boli asociate, chiar dacă fac boala, sunt foarte repede depistați și izolați. Din contra, purtătorii mai tineri asimptomatici ai virusului, care nu au restricții așa mari, sunt mult mai periculoși în răspândirea infecției.
Faptul că au la dispoziție numai 2 ore pentru cumpărăturile necesare vieții, aglomerează magazinele, fapt deja constatat, practic anulează principiul distanțării persoanelor. Bătrânii au cea mai mare bucurie a vieții în creșterea nepoților. Ei reprezintă un sprijin fundamental pentru multe familii tinere, unde ambii părinți merg la serviciu. Ei au experiența de viață, cultura și dragostea necesare creșterii unui nepot. Orice pereche de tineri părinți vă va spune că preferă totdeauna bunicii unei bone, în creșterea copiilor.
Sunt mulți bunici care își cresc nepoții, părinții fiind plecați în străinătate. Cu ei ce se întâmplă? Cum să-și îndeplinească sarcina dacă nu au libertate de mișcare?
O altă problemă este excesul de zel al autorităților, în cazul bătrânilor care sunt prinși afară din case, în afara orelor stabilite de ordonanță (11-13). Mulți au fost amendați și nu cu sume mici, știindu-se ce pensii sunt în România. Când te duci la piață sau magazin nu poți să prevezi dacă stai 2 ore sau 2 ore și jumătate. Cei mai mulți merg pe jos și nu cu mașinile (dacă au) pentru că nu prea au bani de benzină, iar alții din spirit de economie, mai pregnant la ei decât la tineri.
Au fost cazuri în care au fost amendați cu pensia pe câteva luni, pentru că au întârziat 15-30 minute la cumpărături sau nu au știut să completeze o hârtie.
Reținerea în case a bătrânilor mai are și alte efecte. Dezvoltarea unor boli psihiatrice, cum sunt nevrozele sau depresiile. De asemenea, bătrânii au numeroase boli, care se pot accentua, pentru că nu mai pot fi urmăriți sistematic de către medicii de familie sau specialiști. În plus, se face o discriminare gravă între bătrâni și celelalte categorii de populație.
Cei veniți din străinătate trebuiau testați la granițe și trimiși în izolare acasă
Și acum ajung, Domnule Președinte, la cea mai spinoasă problemă, cea medicală. Vreau să precizez de la început, sunt de acord cu măsurile igienico-sanitare, de prevenție a răspândirii bolii, inclusiv distanțarea persoanelor, izolarea și tratarea formelor medii și grave de boală în spitale, cu respectarea circuitelor. Persoanele asimptomatice sau cei cu forme ușoare de boală, testați pozitivi, trebuie izolați la domiciliu sau într-o altă locație închiriată dacă au posibilități materiale. Aceștia vor fi monitorizați de către cadrele medicale.
Același lucru trebuia făcut și cu cei veniți din străinătate. Trebuiau testați la granițe și trimiși în izolare acasă. Astfel statul economisea sume importante, iar oamenii nu trăiau sentimentul de frustrare. Aici apare o mare problemă. Punerea împreună a unor persoane pozitive, dar asimptomatice, cu persoane normale nu face decât să transmită virusul celor sănătoși. Amintiți-vă ce s-a întâmplat la Spitalul Gerota unde au fost izolate împreună (blocate în spital) cadre medicale infectate cu altele neinfectate. Riscul de a se infecta al celor normali este imens. De ce? Nu exista niciun fel de intimitate, contactele între persoane sunt inerente, nu sunt dușuri destule, nu-și pot spăla sau schimba rufele ca acasă, nu mai spun de depresia și frica de care nu scapă nimeni.
Pentru a tine în frâu epidemia trebuie testat în primul rand absolut tot personalul dintr-un spital, nu numai medicii, asistentele și infirmierele. Ca să se știe de unde se pleacă. Altfel, acestea pot deveni un focar de răspândire a bolii.
Domnule Președinte, în ultima lună au intrat în țară în jur de un milion de persoane venite din zonele roșii ale Europei. La graniță nu au fost testați. Mulți dintre ei foarte indisciplinați. Cum se face că în România nu avem până acum iadul de pe pământ, ținând cont de resursele materiale insuficiente ale sistemului medical românesc, subfinanțat sistematic după revoluție? De ce la noi în țară s-au luat cele mai dure măsuri, fără să avem o situație disperată?
Suedia a lăsat la latitudinea populației măsurile de preventie. Populația se deplasează la slujbă normal, parcurile sunt deschise, școlile sunt deschise, etc., etc. În Germania și în alte țări bătrânii nu sunt „arestați în casă”, nu au nevoie să completeze hârtii ca să se deplaseze. Ar mai fi multe de discutat din punct de vedere medical, dar spațiul nu-mi permite.
Acum am să pun în discuție articolul 2 din decretul d-voastră de prelungire a stării de urgenta. El se referă la restrângerea următoarelor libertăți: dreptul la viață intimă, familială și privată, inviolabilitatea domiciliului, dreptul la învățătură, dreptul la proprietate privată, dreptul la libertate economică, întrunirile, greva și libera mișcare le pot înțelege în timp de epidemie.
Nu mai vorbesc de imensa problemă economică declanșată de epidemie, dar aceasta este o problema ce mă depășește și pe care numai economiștii au căderea s-o rezolve.
D-le Președinte, acestea sunt probleme pe care le ridică un om cu durere în suflet pentru ceea ce se întâmplă în țara lui. Am 68 de ani, sunt sub tratament cu imunosupresoare (pentru scăderea imunității) și totuși merg zilnic la spital pentru a-i ajuta pe cei bolnavi.
Sper ca după această scrisoare să nu fiu ținta organelor de represiune.
Cu stimă!
Dr. Ion Albu, medic primar ortoped, doctor în științe medicale, Spitalul Județean Vrancea
