Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

Urme de proteine descoperite în scheletul unui dinozaur vechi de 195 de milioane de ani


Cercetătorii au anunțat marți că au descoperit urme de proteine în scheletul unui dinozaur vechi de 195 de milioane de ani, o descoperire care schimbă percepția asupra rezistenței țesuturilor moi, relatează AFP. „Am scos în evidență prezența proteinelor conservate la un dinozaur vechi de 195 de milioane de ani, respectiv cu 120 de milioane de ani mai devreme decât descoperirile similare”, a declarat pentru AFP Robert Reisz, profesor la universitatea din Toronto, Canada. Aceste molecule ar putea permite studierea fiziologiei și metabolismului animalelor dispărute de mult de pe suprafața planetei, potrivit studiului.
Cercetătorii susțin că au descoperit proteinele, în speță colagen, în interiorul minusculelor canale vasculare ale unui Lufengosaurus, un dinozaur care trăia în China în Jurasicul inferior. „Un consumator de plante, cu un gât lung și membre mici, care măsura în jur de nouă sau zece metri lungime”, a precizat cercetătorul și coautorul studiului publicat marți în revista britanică „Nature Communications”.
Robert Reisz și Yao-Chang Lee, din cadrul National Synchrotron Radiation Research Center din Taiwan, au găsit colagenul datorită spectroscopiei în infraroșu, o tehnică ce permite examinarea conținutului chimic al osului fără a extrage conținutul și a risca contaminarea. Este o tehnică care ar urma să permită descoperirea unor proteine încă și mai vechi, potrivit cercetătorului. „Aceste proteine sunt elementele constitutive ale țesuturilor moi ale animalelor, este excitant să înțelegem cum au fost conservate”, a explicat Robert Reisz într-un comunicat.
Aceste bucățele de colagen sunt probabil resturi ale vaselor sanguine care transportau sânge la celulele osoase ale dinozaurului. Particule de hematit, un oxid natural de fier foarte dur, au fost descoperite împreună cu colagenul și este posibil să fi jucat un rol de antioxidant. Dacă această descoperire este confirmată, pe lângă faptul că ar depăși recordul de conservare a proteinelor cu peste 100 de milioane de ani, acestea ar constitui o sursă unică de informații biologice și evolutive.
În plus, descoperirea la scară largă a proteinelor din mai multe perioade geologice le-ar permite cercetătorilor să descopere ce legături au unele cu altele diferite grupuri de dinozauri, precum și cu crocodilii, păsările și reptilele actuale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?