Ghioceii, florile ce vestesc venirea primăverii, au înflorit în curtea unei localnice din comuna Dumitrești, satul Lupoaia. Femeia a observat în curtea din fața casei ghioceii care au început să înflorească, deși suntem la început de februarie, în a doua lună de iarnă. După părerea ei, factorii care au determinat înflorirea prematură a ghioceilor au fost temperaturile cu ceva grade în termometre, poziția casei, unde bate soarele toată ziua, dar și umiditatea din sol. Se pare că în acest an ghioceii din curtea lui Fănica Bentea au înflorit un pic mai târziu, deoarece în anii din urmă vestitorii primăverii și-au deschis petalele chiar în noaptea de Anul Nou sau chiar mai devreme. „La noi aici sus este cald, este vremea frumoasă, nu ceață, nu altceva. Ghioceii îi am în grădină pe lângă casă și i-am adus din pădure acum 30 de ani de când am venit eu la Lupoaia. Nu au ieșit toți deoarece mai sunt unii și sub zăpadă. În anii din urmă înfloreau de Anul Nou. A fost cald și soarele bate toată ziua aici unde îi am. De regulă ei înfloreau în martie, că de aceea li se spun vestitorii primăverii. Cred după părerea mea că este un semn bun, că trebuie să vină primăvara, că nu o mai fi mult. Deja i-am postat și pe internet și deja lumea este curioasă și au făcut și comentarii. Eu îmi doresc să fie un an bun, așa își dorește orice român”, a spus Fănica Bentea, gospodina în curtea căreia au înflorit ghioceii.