Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

Campanie derulată de polițiștii vrânceni: „Alege Siguranța Autoturismului Tău”


Polițiștii vrânceni demarează o campanie la nivelul județului Vrancea pentru prevenirea furturilor din și de autoturisme. În perioada februarie – aprilie, oamenii legii vor desfășura activități de informare pentru ca proprietarii de mașini să nu cadă victime unor astfel de infracțiuni.
„Prevenirea criminalității continuă să fie în atenția poliției vrâncene, cu atât mai mult cu cât neglijența proprietarilor constituie în multe cazuri un factor favorizant. În perioada februarie – aprilie a.c., polițiștii vrânceni vor desfășoara activități în cadrul campaniei locale «Alege siguranța autoturismului tău!». Astfel, polițiștii vor organiza, pe toată perioada campaniei, activități de informare cu privire la măsurile de prevenire ce pot fi luate pentru a evita a fi victima unor evenimente neplăcute, cum ar fi furtul autoturismului sau al obiectelor din interiorul sau exteriorul acesteia”, se precizează în buletinul de presă al IPJ Vrancea.     

Pentru a preveni furturile din autoturisme polițiștii vrânceni vă recomandă:
– Nu lăsați la vedere, în interiorul mașinii, diferite bunuri de valoare (dispozitive antiradar, sisteme GPS, genți, borsete, aparatura electronică, etc.) chiar dacă lipsiți pentru scurt timp.
– În stațiile de alimentare cu carburanți, pe timpul achitării contravalorii combustibilului, acționați sistemul de închidere a ușilor.
– Pe durata deplasării cu autoturismul (în special persoanele de sex feminin) acționați sistemul de închidere al ușilor (astfel veți evita să fiți deposedați la semafor de geanta ce se află în interiorul mașinii).
– Când părăsiți autoturismul, geamurile trebuie să fie întotdeauna închise complet.
– Pe toate roțile autoturismului fixați dispozitive antifurt. Inscripționați numărul de înmatriculare al autoturismului pe obiecte ușor demontabile (casetofoane, baterii, componente exterioare etc.), acestea vor fi mai dificil de valorificat.   
– Atunci când părăsiți autoturismul și acționați închiderea centralizată, asigurați-vă că portiera s-a închis. Cu ajutorul dispozitivelor electronice, infractorii pot bloca închiderea centralizată, chiar dacă pare că telecomanda a activat-o.   
– Pentru eventuale reparații, nu vă adresați atelierelor neautorizate sau meșterilor ocazionali. Se pot face mulaje după chei sau puteți rămâne fără componente care funcționau foarte bine.   

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?